Flux majorat de traversări la punctele de trecere a frontierei pe sensul de intrare în țară, în ultimele 24 de ore. Țările din care revin acasă cei mai mulți cetățeni
-
11 Aprilie 2020 18:01
În ultimele 24 de ore, la punctele de trece a frontierei de stat s-a înregistrat un flux majorat de traversări pe sensul de intrare în țară, în special din țările Uniunii Europene, Ucraina și Federația Rusă. Despre aceasta a anunțat premierul Ion Chicu după ședința Centrului unic de comandă.
”Toate fișele completate de conaționalii noștri vor ajunge la primarii din localitățile lor de origine. Aceștia vor fi nevoiți să stea 14 zile în autoizolare, iar autoritățile locale vor urmări felul în care sunt respectate prevederile legislației în vigoare”, a spus Ion Chicu.
Totodată el le-a cerut cetățenilor să se abțină de la participarea la slujbele religioase, în situația în care creștinii ortodocși de stil vechi sărbătoresc mâine Floriile.