Finlanda va închide temporar cafenelele și restaurantele

  • 08 Martie 2021 18:58
Finlanda va închide temporar cafenelele și restaurantele

Finlanda va intra într-o carantină pentru trei săptămâni, după ce parlamentul a aprobat luni o propunere guvernamentală de închidere temporară a cafenelelor, barurilor și restaurantelor, în încercarea de a limita răspândirea COVID-19, transmite dpa, preluat de Agerpres.

''Restricțiile vizează reducerea la minimum a contactelor între persoane pentru a scădea numărul infecțiilor și a păstra epidemia sub control'', a declarat în parlament șefa guvernului, Sanna Marin.

Președinele Sauli Niinisto a promulgat deja legea adoptată de legislativ în procedură rapidă.

Efectivă începând de marți, carantina se va aplica în zonele unde fie răspândirea epidemiei se accelerează, fie există transmitere comunitară. De această măsură ar urma să fie afectate 15 dintre cele 19 regiuni ale Finlandei. În următoarele trei săptămâni, restaurantele vor putea să furnizeze în continuare mâncare la pachet.

În luna februarie, Finlanda și alte cinci state membre ale Uniunii Europene au primit scrisori de notificare cu privire la impunerea unor restricții de călătorie COVID-19 considerate disproporționate. Executivul comunitar a indicat că a primit până în prezent răspunsuri din partea a trei țări.

De la începutul pandemiei, Finlanda, ce are o populație de 5,5 milioane de locuitori, a înregistrat peste 62.000 de cazuri de COVID-19, dintre care 770 decese. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal București
Meteo Chișinău
1,07
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău