Filipine | Bilanțul taifunului Rai a urcat la 75 de morți
-
19 Decembrie 2021 11:25
Cel puțin 75 de persoane și-au pierdut viața în Filipine în urma taifunului Rai, cel mai puternic care a lovit țara anul acesta, potrivit bilanțurilor oficiale publicate duminică, informează AFP, citată de Agerpres.
Guvernatorul insulei turistice Bohol (centru), Arthur Yap, a anunțat pe pagina sa de Facebook că 49 de persoane și-au pierdut viața, iar 10 erau date dispărute în provincia sa, potrivit datelor comunicate de primari, ridicând la 75 de morți bilanțul provizoriu al catastrofei.
''Comunicațiile sunt în continuare întrerupte. Doar 21 de primari din 48 ne-au contactat'', a precizat el.
Taifunul, însoțit de vânturi care au atins viteze de 195 de kilometri la oră, a traversat centrul și sudul Filipinelor joi și vineri, smulgând acoperișuri, doborând stâlpi de electricitate și perturbând comunicațiile, după care sâmbătă s-a îndepărtat în Marea Chinei Meridionale.
Imaginile aeriene date publicității de armată arată pagube considerabile în regiunile traversate, iar circa 300.000 de persoane au fost nevoite să-și părăsească domiciliile.
Rai est un taifun care s-a format destul de târziu în actualul sezon al cicloanelor tropicale. Cea mai mare parte dintre cicloanele tropicale în Oceanul Pacific se formează între iulie și octombrie.
Oamenii de știință avertizează de multă vreme că taifunurile devin din ce în ce mai puternice, intensificându-se pe măsură ce încălzirea globală provocată de om se accelerează.