Festivalul Internațional de Teatru FESTIS. Actorii Teatrului ”Radu Stanca” din Sibiu vor prezenta un spectacol la Chișinău
-
06 Octombrie 2023 14:42
În cadrul Festivalului Internațional de Teatru FESTIS, ediția a VI-a, Teatrul ”Radu Stanca” din Sibiu va prezenta duminică, 8 octombrie, la ora 18.30, pe scena Teatrului Național ”Satiricus I.L. Caragiale”, spectacolul ”Livada de vișini” de Anton P. Cehov, în regia lui Dumitru Acriș, informează MOLDPRES.
Din distribuție fac parte: Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Mariana Mihu –Plier, Adrian Matioc, Diana Văcaru-Lazăr, Pali Vecsei, Diana Fufezan, Horia Fedorca, Antonia Dobocan, Gabriela Pîrlițeanu, Ioana Cosma, Ali Deac, Ștefan Tunsoiu, Andrei Gîlcescu și Fabiola Petri.
În aceeași zi, la ora 17.30, Teatrul Național ”Eugene Ionesco” va oferi publicului spectacolul ”Revizorul” de N.V. Gogol, în regia lui Petru Vuctărău, la 18.00, Teatrul Național ”Mihai Eminescu” – spectacolul ”Cântec de leagăn” de Dumitru Matcovschi, în regia lui Alexandru Cozub, Teatrul Fără Nume - spectacolul ”Boeing, Boeing” de Marc Camoletti, în regia lui Mihai Țărnă, Teatrul Dramatic de Stat pentru Tineret „De pe strada Trandafirilor” (”С Улицы Роз”) – spectacolul ”Doi pe un balansoar” de William Gibson, în regia lui Evghenii Bognibov și la ora 19.00, Teatrul ”Geneza Art” – spectacolul ”Sonata Lunii”, inspirat din filmul „Dineu cu vecinii de sus” și adaptat pe scena de teatru de către regizoarea Daniela Burlaca.