Fermierii vor credite garantate

  • 17 Aprilie 2013 09:02
Fermierii vor credite garantate

Federația Națională a Fermierilor va organiza consultări cu argicultorii din toate raioanele Republicii Moldova, pentru identificarea problemelor cu care se confruntă aceștia, iar propunerile lor vor fi aduse la cunoștința Guvernului.

Fermierii solicită o lege cu privire la garantarea creditelor agricole, pentru a le facilita accesul la finanțare. Potrivit președinetelui Federației Naționale a Fermierilor, Valeriu Cosarciuc, valoarea maximă a subvenției acordată unui agricultor ar trebui limitată la 300 de mii de lei, pentru ca banii să ajungă la mai mulți fermieri.

O altă propunere a Asociației Fermierilor este ca gospodăriile țărănești mici să fie subvenționate prin intermediul asociațiilor de economii și împrumut. De asemenea, agricultorii cer majorarea Fondului de subvenționare până la 1 milirad – 1 miliard și jumătate de lei anual, și ca acesta să fie împărțit în egală măsură gospodăriilor mici și marilor proprietari de terenuri agricole.

Federația Națională a Fermierilor va organiza consultări cu argicultorii din toate raioanele Republicii Moldova, pentru identificarea problemelor cu care se confruntă aceștia, iar propunerile lor vor fi aduse la cunoștința Guvernului.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Un pământ și două ceruri cu Ana Bantoș
Meteo Chișinău
7,18
Câțiva nori
Umiditate:69 %
Vint:2,06 m/s
Thu
6
Fri
7
Sat
4
Sun
2
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău