Fermierii care au cultivat floarea-soarelui pe parcursul anului 2022 și au fost afectați de secetă, vor primi ajutor extern, sub formă de motorină
-
13 Septembrie 2023 12:02
Fermierii care au cultivat floarea-soarelui pe parcursul anului 2022 și au fost afectați de secetă vor fi eligibili pentru a primi ajutor extern, sub formă de motorină. Cabinetul de miniștri a extins lista beneficiarilor prin modificarea Regulamentului privind stabilirea cuantumului de motorină din ajutorul umanitar extern, destinat sprijinului agricultorilor afectați de seceta din anul 2022, transmite Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
„În vederea asigurării protecției de la insolvabilitate a fermierilor și aprovizionării alimentare a consumatorilor Republicii Moldova, devine necesar ca și producătorii de floarea-soarelui să poată accesa acest ajutor”, a menționat viceprim-ministrul Vladimir Bolea.
Conform datelor colectate de către subdiviziunile responsabile de domeniul agricol al autorităților publice locale, circa 165 mii ha au fost însămânțate cu floarea-soarelui.