Fermierii acuză Guvernul că tolerează scumpirea carburanților în plină campanie agricolă de toamnă

  • 19 Octombrie 2016 07:24
Fermierii acuză Guvernul că tolerează scumpirea carburanților în plină campanie agricolă de toamnă

Agricultorii moldoveni se arată îngrijorați de noua scumpire, începând de astăzi, a carburanților. Federația Națională a Fermierilor afirmă că Guvernul tolerează o asemenea practică în fiecare an, în ajunul aratului de toamnă, semănatului de primăvară și recoltatului cerealelor, atunci când agricultorii nu au altă opțiune decât să plătească prețul cerut pentru motorină.

"Guvernul, în persoana prim-ministrului, în asemenea situații se pricepe doar să arunce praf în ochii lumii, apreciindu-și singur "talentul" cu care guvernează țara, dar nepriceput să pătrundă în esența problemei, pentru a găsi soluții eficiente pentru protejarea agricultorilor de abordarea monopolistă în formarea prețurilor la carburanți", a declarat pentru INFOTAG președintele Federației Naționale a Fermierilor, fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Cosarciuc.

În acest context, Federația cere Guvernului să se abțină de la implicarea în campania electorală actuală și să asigure buna gestionare a treburilor statului, inclusiv și a transparenței formării prețurilor la carburanți, adaugă sursa citată.

Amintim că Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a anunțat ieri o scumpire semnificativă a carburanților. Astfel, conform noilor prețuri plafon publicate de ANRE, începând cu ziua de astăzi, 19 octombrie, un litru de benzină va costa 16 lei și 87 de bani, cu 63 de bani mai mult ca până acum, iar un litru de motorină va costa cel mult 14 lei și 75 de bani, mai scump cu 72 de bani.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:51 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău