Vlad Filat:”M-ar mira dacă șeful penitenciarului și-ar schimba poziția după ședința CSS”

  • 04 Decembrie 2019 18:33
Vlad Filat:”M-ar mira dacă șeful penitenciarului și-ar schimba poziția după ședința CSS”

Procedura de eliberare condiționată a lui Vlad Filat, a durat pe perioada a trei guverne. Declarația îi aparține chiar ex-premierului, la prima apariție în fața presei după ce a ieșit din închisoare. Totuși, ministrul justiției Fadei Nagacevschi a numit un nou șef la Administrația Națională a Penitenciarelor și va porni o anchetă internă pentru a vedea dacă procedura a fost legală.

Potrivit unei recomandări a Curții Europene a Drepturilor Omului, făcută după adresarea lui Vlad Filat, persoanele care sunt deținute în condiții inumane sau degradante pot solicita compensații sub formă de bani sau pot cere reducerea termenului de pedeapsă.

În aprilie, ex-premierul s-a adresat în instanță și a obținut o reducere totală de 709 zile prin hotărârile Judecătoriei Chișinău cu sediul Ciocana din 30 iulie și din 28 octombrie.

Astfel, pe 6 noiembrie, Vlad Filat a îndeplinit una din condițiile de eliberare condiționată, mai exact – să se afle în arest 2/3 din perioada stabilită, patru ani și 24 de zile fiind echivalați cu șase ani și două zile. Pe 8 noiembrie, comisia specială constata unanim că Vlad Filat întrunește toate condițiile de eliberare condiționată, iar pe 12 noiembrie, cu o zi înainte de data limită, șeful penitenciarului avea să facă un demers în instanță. Vlad Filat susține că încheierea judecătorească poate fi contestată în 15 zile, de către persoanele interesate sau părțile la proces, adică el și penitenciarul nr.13.

”M-ar mira enorm dacă instituția care a înaintat un demers motivat pentru liberare condiționată, în baza căruia s-a emis o încheiere judecătorească, peste o perioadă de timp, nu întâmplător după Consiliul Suprem de Securitate, își va schimba poziția”, a spus Vlad Filat.

Ministrul justiției Fadei Nagacevschi a numit un director interimar la Administrația Națională a Penitenciarelor și s-a adresat procuraturii să investigheze acțiunile șefului penitenciarului 13 și a celor 11 membri ai comisiei care au decis eliberarea condiționată a lui Vlad Filat. Ministrul a pornit și o anchetă internă în acest caz.

„Pe mine mă interesează de ce o persoană a fost deținută în penitenciar patru ani de zile din termenul de nouă ani de zile, ținând cont că condiția stabilită de lege este ca persoana să-și fi executat două treimi din termenul pedepsei”, a precizat Fadei Nagacevschi.

Și fostul, și actualul ministru al justiției spun că nu au știut de existența unui asemenea proces de judecată. Olesea Stamate declară că ministerul nu are nicio atribuție și nu poate interveni în decizia unei instanței de judecată pentru că acesta ar fi un abuz.

„Înțeleg că conducerea penitenciarului ar fi putut informa ministerul, fie când eram eu în funcție, fie ministrul actual, dar doar cu titlul de informare, ca ministrul să nu apară într-o lumină proastă atunci când este întrebat și nu cunoaște despre faptul că s-a venit cu această propunere, însă ministrul nu poate să intervină și nici nu trebuie să intervină. Asistăm la o incompetență totală”, a menționat Olesea Stamate.

Vlad Filat a fost condamnat în 2016 la 9 ani de închisoare pentru trafic de influență și corupere pasivă. El figurează și într-un alt dosar care este pe rol în instanță, fiind suspectat de spălare de bani în proporții deosebit de mari.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ascultă&Călătorește cu Andrei Mîțu
Meteo Chișinău
15,24
Cer senin
Umiditate:36 %
Vint:6,17 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
10
Wed
16
Thu
17
Arhivă Radio Chișinău