Exporturile regiunii transnistrene au crescut semnificativ în luna aprilie. Principalele destinații sunt statele Uniunii Europene

  • 23 Mai 09:12
Exporturile regiunii transnistrene au crescut semnificativ în luna aprilie. Principalele destinații sunt statele Uniunii Europene

În luna aprilie 2024, conform datelor preliminare din statisticile vamale ale regiunii transnistrene, s-a atestat o creștere cu 22% a „exporturilor” de mărfuri din regiune.

Această creștere s-ar datora unei baze de comparații scăzute din aprilie 2023, scrie moldstreet.com.

Pe de altă parte, datele așa-zisului comitet vamal de la Tiraspol relevă că, după o scădere în primele două luni ale anului, în martie-aprilie exporturile și-au revenit și per total în primele patru luni ale acestui an volumul exporturilor a fost practic la același nivel ca și în 2023, constituind circa 227 milioane dolari.

În special, s-a atestat o creștere a exportului de produse metalurgice, precum și produse alimentare și materii prime.

Astfel, în aprilie, exporturile de metale și produse realizate din acestea au depășit cu 27% nivelul din aceeași lună din 2023. Pe parcursul a patru luni, creșterea a fost de 3,7%, respectiv produsele metalurgice au ajuns a fi principala marfă exportată din regiune.

Exporturile de metale se fac în special în statele UE.

„Acesta este rezultatul, printre altele, al programelor de sprijin pentru Uzina Metalurgică de la Rîbnița”, a explicat așa-zisul ministru al dezvoltării economice Serghei Obolonik.

Pe locul doi se află livrările de energie electrică de la Moldgres, consumatorilor din Republica Moldova de pe malul drept al Nistrului, care s-au redus cu 8%, în special ca urmare a reducerii prețului energiei electrice.

În comparație cu „prăbușirea” din aprilie 2023, exporturile de produse alimentare și materii prime în luna aprilie din 2024 au crescut cu 45%. În același timp, de la începutul anului, s-au exportat doar cu 3,8% mai multe alimente decât în ​​aceeași perioadă din 2023.

Principalele destinații ale exportului din regiunea transnistreană sunt statele Uniunii Europene, în Rusia ajungând doar 3,2% din total.

Cât despre importurile în regiune, acestea s-au redus cu circa 39%, în special ca urmare a scăderii cu 50% a valorii importului de resurse energetice, drept consecință a reducerii semnifictaive a prețului de impoirt a gazelor din Rusia, pe care Transnistria așa-și nu le achită.

Cota resurselor energetice în totalul importurilor a constituit circa 59%, în timp ce în primele 4 luni din 2023 era de 72,4%.

Amintim că noul Cod Vamal, intrat în vigoare în Republica Moldova de la 1 ianuarie 2024 (după câteva amânări), a eliminat toate scutirile la plata taxelor vamale de care s-au bucurat, timp de decenii, agenții economici din regiunea separatistă transnistreană.

Aceasta a generat reacții dure și proteste ale autorităților din regiune, care afirmau că aceasta este o nouă blocadă economică și că va duce la o criză economică.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese * Știri
Meteo Chișinău
6,24
Cer senin
Umiditate:49 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău