Exportul de produse agricole din Rep. Moldova în Marea Britanie, scutit de taxe în următorii cinci ani

  • 23 Mai 15:15
Exportul de produse agricole din Rep. Moldova în Marea Britanie, scutit de taxe în următorii cinci ani

Exportul de produse agricole din Rep. Moldova în Marea Britanie va fi scutit de taxe în următorii cinci ani, potrivit unui protocol la acordul de liberalizare a comerțului dintre cele două țări, semnat astăzi la Chișinău. Documentul prevede și extinderea numărului de produse care vor putea fi exportate în Regatul Unit de către antreprenorii moldoveni, transmite Radio Chișinău.

Amendarea acestui acord are drept scop susținerea producătorilor din Rep. Moldova, a declarat ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

El a subliniat dinamica rapidă la un an de la semnarea acordului, care a însemnat o creștere de 11 ori a exportului de prune sau dublarea exportului de struguri de masă.

Prin accesul facilitat la această piață avem șansa de a ne promova produsele și serviciile la nivel internațional și de a atrage investiții străine, a spus ministrul.

„Un an în urmă acordul a fost semnat pe o perioadă de un an, în care partenerii noștri au oferit produselor noastre acces facilitar și acces fără taxe pe piața Marii Britanii, o piață cu o putere de cumpărare foarte mare cu 66 de milioane de consumatori. Vorbim, în primul rând, de șapte produse agricole din țara noastră pentru o perioadă de 12 luni, semnat anul trecut: struguri de masă, mere, cireșe, prune, suc de struguri, roșii și usturoi. De asemenea, va fi eliminată plafonarea prețurilor de intrare și la alte produse agricole precum: castraveți, dovleci, pere, caise, piersici, must”, a conchis Alaiba.

Ambasadoarea Marii Britanii și a Irlandei de Nord în Rep. Moldova, Fern Horine, a subliniat că evenimentul este unul semnificativ în aprofundarea relației între cele două țări. Acest lucru este demonstrat prin oferta fără precedent a Regatului Unit de liberalizare a importului de mărfuri pe un termen de 5 ani, a spus diplomata britanică.

„În 2023 comerțul total între țările noastre s-a ridicat la 115 milioane de dolari și suntem încântați să știm că am ocupat numărul 8 în rândul investitorilor. Ne dorim să creștem aceste cifre în direcția corectă. Oferta fără precedent a Regatului Unit de a extinde liberalizarea importului de mărfuri moldovenești pentru încă cinci ani în cadrul unui acord de liber schimb este o veste excelentă pentru afacerile moldovenești, pentru fermierii moldoveni, pentru exportul de produse și pentru crearea locurilor de muncă în Rep. Moldova”, a afirmat Fern Horine.

Amintim că, la 31 iulie 2023, a fost aplicată măsura de liberalizare a comerțului între Rep. Moldova și Regatul Unit pentru un an și, respectiv, aceasta expiră în luna iulie 2024.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:3,6 m/s
Sat
3
Sun
2
Mon
1
Tue
-0
Wed
0
Arhivă Radio Chișinău