Expertul în maimuțe trimis de ruși la centrala nucleară Zaporojie spune că experții ONU vor avea acces limitat

  • 21 Noiembrie 2022 11:58
Expertul în maimuțe trimis de ruși la centrala nucleară Zaporojie spune că experții ONU vor avea acces limitat

Rusia susține că va permite specialiștilor ONU să verifice centrala nucleară Zaporojie, după o serie de bombardamente care au avut loc la sfârșitul săptămânii, dar accesul experților va fi „strict în cadrul mandatului lor”, a declarat un consilier al șefului companiei rusești de inginerie nucleară Rosenergoatom, Renat Karchaa, potrivit agenției ruse de presă TASS, citat de hotnews.ro.

Organismul de supraveghere nucleară al ONU va efectua luni o evaluare a centralei nucleare din Zaporojie, după ce a fost bombardată de mai mult de 12 ori în weekend. Exploziile au avariat clădiri și echipamente, deși niciuna nu a fost "critică" pentru siguranța și securitatea nucleară, a declarat Agenția Internațională pentru Energie Atomică. Rusia și Ucraina se acuză reciproc de bombardarea cele mai mari centrale nucleare din Europa.

„Accesul va fi acordat, dar strict în cadrul mandatului lor. Ei tind să interpreteze mandatul lor ca fiind "fără limită". Nu este așa. AIEA este o organizație care se ocupă de probleme de securitate nucleară. În mod firesc, le vom oferi acces la instalațiile corespunzătoare. Dar dacă vor dori să inspecteze instalația, care nu are nicio legătură cu securitatea nucleară, accesul le va fi refuzat. Nu pentru că vrem să ascundem ceva, ci pentru că ei ar trebui să lucreze în cadrul mandatului lor", a declarat Renat Karchaa.

El a precizat totuși că ar putea fi periculos pentru inspectorii AIEA să viziteze centrala nucleară din Zaporojie.

„În mod natural, este periculos. Acești oameni pot deschide focul de artilerie în orice moment", a spus Karchaa, referindu-se la trupele ucrainene.

Cine este Renat Karchaa, expertul în maimuțe trimis de ruși la centrala nucleară Zaporojie

Renat Karchaa, unul dintre oficialii ruși de la centrala nucleară din Zaporojie, are o istorie interesantă înainte de a deveni „expert nuclear”, traseul său profesional ridicând numeroase semne de întrebare.

Jurnaliștii de investigație de la Mediazona, un site rusesc ce, la fel ca mai cunoscutul Meduza, operează în afara țării pentru a eluda cenzura impusă de autoritățile de la Moscova, au reconstituit biografia lui Karchaa după acesta le-a explicat vineri oficialilor de la AIEA că „pe măsură ce cad, obuzele fac o mișcare de rotație de 180 grade” și din acest motiv par doar să fie lansate de ruși, nu de forțele armate ale Ucrainei.

Presa de stat rusă îl numește „expert nuclear” și consilier al șefului Rosatom, deși referințele contradictorii și fragmentare din surse publice oferă la fel de multe motive pentru a-l considera pe Karchaa un primatolog din Suhumi, un consultant politic din Pskov sau un oficial de la Murmansk.

Informațiile biografice despre Karchaa de pe site-ul Abhazia-Inform afirmă că acesta s-a născut la Ufa, capitala Republicii Bașcortostan din Rusia, pe 17 iulie 1966, a absolvit școala cu o medalie de aur și a servit în armata sovietică la Tallinn.

Înspre sfârșitul anilor 1980 Karchaa s-a mutat în regiunea Abhazia din zona Caucazului, unde a obținut o diplomă de la Facultatea de Biologie și Geografie a Universității de Stat a acestei regiuni care a intrat în componența Georgiei imediat după destrămarea Uniunii Sovietice.

La vârsta de 25 de ani Karchaa a devenit cel mai tânăr membru al primului parlament abhaz. În această perioadă, pe lângă activitățile de parlamentar, el a deținut și funcția de director al Institutului de Cercetare în Primatologie și Terapie Experimentală care a efectuat cercetări asupra maimuțelor de la o cunoscută crescătorie din Suhumi, cel mai mare oraș și capitala Abhaziei.

Ucraina a impus sancțiuni împotriva lui Karchaa și a altor 700 de persoane fizice și juridice asociate Rosatom, compania de stat a Rusiei în domeniul energiei nucleare.

Acuzații reciproce pentru bombardarea centralei Zaporojie

Karchaa a calificat drept culmea cinismului declarațiile AIEA potrivit cărora daunele de la centrala nucleară Zaporojie nu sunt critice pentru securitatea nucleară.

Centrala nucleară Zaporojie din Ucraina, aflată sub controlul Rusiei, a fost zguduită de bombardamente duminică, atrăgând condamnări din partea organismului ONU de supraveghere nucleară, care a avertizat că astfel de atacuri riscă să producă o catastrofă nucleară majoră.

Peste zece explozii au zguduit cea mai mare centrală nucleară din Europa sâmbătă seară și duminică, a informat Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA). Moscova și Kievul se acuză reciproc pentru bombardarea obiectivului, notează agențiile Reuters și Agerpres.

„Veștile de ieri de la echipa noastră și de azi dimineață sunt extrem de tulburătoare”, a spus Rafael Grossi, șeful AIEA, a cărui echipă pe teren a anunțat pagube la unele clădiri, sisteme și echipamente ale centralei atomo-electrice.

„Explozii s-au produs în locul acestei mari centrale nucleare, ceea ce este complet inacceptabil. Oricine se află în spatele lor trebuie să le pună capăt imediat. După cum am mai spus-o de multe ori înainte, nu vă jucați cu focul!”, a adăugat el.

Bombardarea repetată a centralei din Ucraina, pe care Rusia a luat-o sub control la scurt timp după invazia ei din februarie, stârnește îngrijorări asupra posibilității producerii unui accident major la doar 500 km de locul celui mai grav accident nuclear din lume, dezastrul de la Cernobâl din 1986.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
13,24
Cer acoperit de nori
Umiditate:71 %
Vint:4,12 m/s
Sat
13
Sun
15
Mon
15
Tue
15
Wed
16
Arhivă Radio Chișinău