Experții interpretează juridic și politic decretul privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița
-
13 Februarie 2021 08:43
Expertul în drept constituțional, Teodor Cârnaț, consideră că președintele Maia Sandu a comis o eroare atunci când a desemnat-o pe Natalia Gavrilița repetat la funcția de prim-ministru. Potrivit lui, Curtea Constituțională va declara neconstituțional decretul prezidențial, întrucât potrivit unei interpretări anterioare a Curții, șeful statului este obligat să desemneze candidatul care are susținerea unei majorități parlamentare, notează IPN.
Teodor Cârnaț spune că împărtășește opinia constituționaliștilor care consideră că președintele Sandu s-a grăbit respingând candidatura Marinei Durleșteanu la câteva ore de la lansarea propunerii. „Potrivit experților, Maia Sandu trebuia să examineze activitatea lui Durleșteanu și să vină cu obiecții la integritatea acesteia, nu la integritatea deputaților”, a afirmat el.
„Dna președinte a respins candidatura lui Durleșteanu precum că cei 54 de deputați sunt transfugi, implicați în scheme, dar niciun cuvânt nu a spus despre candidatul Durleșteanu. Aceasta este o greșeală de natură constituțională. Dna președinte nu trebuia să se grăbească cu privire la desemnarea a doua oară a dnei Gavrilița, fiindcă nu s-a epuizat procedura în raport cu candidatul înaintat de majoritatea parlamentară”, a declarat Teodor Cârnaț în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.
El afirmă că decretul Maiei Sandu privind desemnarea repetată a Nataliei Gavrilița la funcția de premier va fi declarat neconstituțional.
„Curtea Constituțională va declara acest decret de nominalizare a dnei Gavrilița a doua oară neconstituțional, făcând referire la hotărârea Curții din 2015”, a mai spus Teodor Cârnaț.
În cadrul aceleiași emisiuni, președintele Institutului pentru Inițiative Strategice, Vladislav Kulminski, a calificat deciziile președintelui Sandu drept corecte din punct de vedere politic, întrucât ar exista riscul ca Guvernul să fie acaparat de persoane certate cu legea.
„Este vorba mai mult de o luptă politică, decât de una juridică și, dacă dna președinte va accepta această alianță foarte nocivă pentru Republica Moldova, atunci președinția va fi redusă la un rol absolut nesemnificativ în următorii ani. Acum este un moment crucial”, a spus Vladislav Kulminski.
Președintele Maia Sandu a respins candidatura Marianei Durleșteanu la funcția de prim-ministru, susținută de o majoritate creată din 54 de deputați. Potrivit unei decizii a Curții Constituționale din anul 2015, șeful statului este obligat să desemneze candidatul pentru susținerea căruia a semnat o majoritate parlamentară din cel puțin 51 de deputați.