Experți, despre impactul Summitului EPC pentru Republica Moldova: Ar putea contribui la reducerea în continuare a decalajelor existente între țările UE și cele din afara UE

  • 08 Mai 2023 18:43
Experți, despre impactul Summitului EPC pentru Republica Moldova: Ar putea contribui la reducerea în continuare a decalajelor existente între țările UE și cele din afara UE

Securitatea europeană, interconexiunea energetică, comerțul extins și liberalizarea tarifelor de roaming sunt doar câteva dintre subiectele care ar trebui să se regăsească pe agenda Summitului Comunității Politice Europene (Summitul EPC) – cel mai important eveniment internațional găzduit de țara noastră de la declararea independenței sale. Este opinia experților naționali, care consideră că evenimentul reprezintă o oportunitate unică pentru statele non-UE, precum Republica Moldova, de a se întruni cu țările membre ale Uniunii Europene, pentru a-și consolida cooperarea și relațiile bilaterale.

De asemenea, vizita celor 50 de președinți și șefi de state și guverne europene reprezintă și o garanție pentru securitatea Republiciii Moldova, în contextul războiului din Ucraina.

Dorin Recean, prim-ministrul Republicii Moldova: „Summitul din 1 iunie este o recunoaștere a Republicii Moldova ca element important în promovarea din regiune. Este o recunoaștere a inițiativelor președintei în ceea ce privește politica externă a țării, dar și modelul de dezvoltare a Republicii Moldova, care prezintă oportunități pentru întreaga regiune și pentru Uniunea Europeană. Așteptările noastre sunt să avem o înțelegere cu liderii din celelalte țări asupra modului în care vom dezvolta infrastructura economică și socială în spațiul european.”

Mai mult, asemenea reuniuni permit extinderea dialogului diplomatic și dincolo de hotarele continentului european, iar state partenere precum Canada, Japonia și SUA ar putea fi invitate la viitoarele forumuri, pentru a discuta provocările globale cu care se confruntă Europa în prezent și consolidarea poziției acesteia în lume.

Iulian Groza, directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE): „Summitul EPC ar putea contribui la reducerea în continuare a decalajelor existente între țările UE și cele din afara UE, dar și la promovarea cooperării transfrontaliere și a schimbului de informații pentru a crea o Europă mai interconectată, care să consolideze solidaritatea între statele europene. Dezvoltarea unui mecanism multilateral de asigurare împotriva riscurilor politice pentru investiții și proiecte de infrastructură ar trebui, de asemenea, să facă parte din discuțiile Summitului din Moldova. Acesta ar încuraja parteneriatele cu companiile din sectorul privat, între guverne, cu instituțiile financiare internaționale și cu organizațiile neguvernamentale.”

Summitul EPC: platformă de promovare politică și economică a țării 

Summitul reprezintă și o platformă excelentă pentru comunicarea și prezentarea progreselor Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană, reconfirmarea angajamentului țării noastre de a implementa reformele necesare, dar și de a contribui la consolidarea unității și securității pe continentul european. 

Mihai Mogîldea, directorul executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE): „În cadrul evenimentului, va fi important să ne facem cunoscută agenda de priorități, progresele pe care le-am înregistrat noi, dar și ceea ce ne dorim de la țările europene, precum și modalitatea în care vedem viitorul acestui stat. Summitul ne va oferi posibilitatea să atragem potențiale investiții și investitori în țara noastră, pentru că este evident că reprezentanții delegațiilor care vor veni în Moldova vor fi interesați și de profilul economic al țării noastre.”

Despre Summitul Comunității Politice Europene

Republica Moldova este gazda Summitului Comunității Politice Europene, care se va desfășura la 1 iunie 2023, reunind, în premieră, 50 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni. Summitul va avea loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău.

Comunitatea Politică Europeană este un for guvernamental paneuropean înființat anul trecut, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, servind drept platformă care întrunește liderii europeni cu scopul a discuta și a identifica soluții pentru cele mai urgente probleme ale Europei, precum securitatea, stabilitatea și reziliența energetică.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
-3,37
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
5
Sun
2
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău