Experți, despre declinul demografic: Prin migrație noi am pierdut două generații

  • 21 Decembrie 2021 13:14
Experți, despre declinul demografic: Prin migrație noi am pierdut două generații

Republica Moldova continuă să se confrunte cu un declin demografic pronunțat, iar nivelul migrației a atins un grad mai mult decât îngrijorător, atestă experții. Un studiu recent al IDIS „Viitorul” arată că, dacă ar avea șansa, 26,5% din populație ar părăsi Republica Moldova pentru totdeauna, iar 54% dintre respondenți au spus că văd viitorul copiilor și al nepoților în străinătate. Experții intervievați de Radio Chișinău spun că aceste tendințe alarmante sunt rezultatul crizelor social-economice constante și efectele migrației continue, transmite Radio Chișinău.

Expertul în demografie, Valeriu Sainsus, spune că Republica Moldova se confruntă cu un fenomen permanent al emigrării populației, astfel încât periodic are loc o integrare firească a părinților și copiilor lor de peste hotare. Acest fenomen va continua atât timp cât Republica Moldova nu-și va îmbunătăți situația economică, spune Valeriu Sainsus.

„Pe măsura în care durata migrației depășește intervalul de 5-7 ani, dar noi suntem la trei decenii de emigrație, are loc integrarea copiilor. De fapt, prin migrație noi am pierdut două generații. Mă refer la generația părinților și cea a copiilor. Pe piața muncii salariile tinerilor sunt foarte mici, care nu le asigură nici minimumul de existență aici. Atât timp cât o să existe diferențe sub aspectul economic, probabil, se va contura și emigrația din Rep. Moldova.”

Statul Republica Moldova nu a reușit să creeze un sistem social-economic viabil, iar migrația excesivă din ultimele două decenii a condus la îmbătrânirea țării, spune directorul Institutului de Politici Publice, Arcadie Barbăroșie.

„Salariile sunt mici și problemele sociale nu sunt aranjate. (...) Când stau și mă uit la populația din Rep. Moldova care a rămas în țară, mie îmi este groază, într-un fel, pentru că, în fond, în țară au rămas pensionarii care duc un stil de viață de azi pe mâine sau mai mult sau mai puțin bună, trăind din banii pe care îi trimit copii plecați peste hotare”.

Autoritățile trebuie să-și axeze atenția pe redresarea situației demografice, deoarece țara nu poate avea dezvoltare economică fără un fond genetic stabil, consideră Valeriu Sainsus.

„Trebuie să afirmăm că este compromisă dezvoltarea economică din simplu motiv că nu avem dezvoltare demografică. Natalitatea este compensată total de mortalitate. Mai bine zis, avem un bilanț natural negativ. Trebuie să aibă loc redresarea reproducerii. Oamenii aduc dezvoltare și atât timp cât genofondul demografic al țării este șubred, nu ne putem gândi la o dezvoltare economică durabilă și de creare a bunăstării și confortului pentru fiecare cetățean în parte indiferent de vârstă. Este un cerc vicios, dar atât timp cât nu se conștientizează, atât timp cât cercetarea științifică nu este parte a deciziilor, atât timp ne vom confrunta cu asemenea probleme, pentru că politicienii vin și pleacă, iar problemele rămân”.

Studiul IDIS Viitorul arată că un salariu motivant i-ar determina pe moldoveni să rămână acasă, iar pentru ca migranții moldoveni să revină în patrie, statul trebuie să ridice nivelul de trai și să îmbunătățească infrastructura și calitatea serviciilor. Unele studii estimează că numărul cetățenilor plecați din Republica Moldova ar depăși cifra de un milion.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
0,52
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:7,2 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău