Experți, despre blocarea circulației de către protestatari: Primii care trebuie să reacționeze sunt cei din Administrația Publică Locală
-
10 Octombrie 2022 14:22
Expertul Promo Lex,Florin Gâscă, a declarat pentru Radio Chișinău că nu există o opinie unică la acest subiect, însă, primii care trebuie să reacționeze sunt cei din Administrația Publică Locală.
„În situații dificile primul care reacționează este Administrația Publică Locală, adică reprezentantul care ia o decizie și pe care o pune în aplicare împreună cu forțele de ordine.
Totuși, cu blocarea circulației este un pic mai delicată situația pentru că nu există o opinie unică cu privire la faptul dacă protestatarii sau o întâlnire publică poate sau nu, să blocheze un drum, pentru că aici intervine elementul de proporționalitate. Legea nu prevede cine și cum trebuie să procedeze în situația concretă de blocare a unui drum. Aplicând prevederile legislației care acordă în situații normale dreptul de decizie a reprezentantului de Administrație Publică Locală, atunci, în mod normal, astfel de decizii se i-au în primul rând la inițiativa reprezentantului a Administrației Publice Locale (APL)”, a declarat Florin Gâscă expert întruniri Promo Lex.
Potrivit comentatorului politic Ion Tăbârță, acțiunile Primarului Chișinăului Ion Ceban au o conotație politică:
„Acest caz are drept scop pentru Primarul General al Chișinăul Domnul Ion Ceban, să câștige cât mai mult rating și cât mai mult electoral. În toată această situație nimeni nu s-a gândit la cetățeni, ei nu au fost prioritari. Partidul ȘOR a mers la această acțiune sub formă de provocare, de a atrage atenția, iar Ion Ceban evident, din punct de vedere politic nu a putut să dispună scoaterea acestor corturi.
Acțiunile Primarului General din Chișinău, din păcate sunt orientate mai mult spre a aduna capital politic și mai puțin sunt orientate spre cetățeni”, a declarat Ion Tăbârță pentru Radio Chișinău.
Peste 40 de încălcări de ordin contravențional au fost constatate de la începutul protestelor organizate de Partidul ȘOR. Poliția a adresat o serie de sesizări la adresa Primăriei Chișinău, privind acțiunile protestatarilor. La fel a fost sesizată procuratura privind inacțiunile Administrației Publice Locale și al organizatorilor care au admis încălcări ale legilor.