Experți: Cazul „Adrian Glijin” este mostră de terorism și luare de ostatici
-
13 Mai 2022 08:26
Regimul de la Tiraspol a recurs la luare de ostatici și-și dorește eliberarea acestora în schimbul scoaterii din detenție a unui milițian din regiunea separatistă reținut în dreapta Nistrului. Experții Promo-Lex și fostul vicepremier pentru reintegrare, Alexandru Flenchea califică drept o mostră de terorism cazul „Adrian Glijin”, condamnat la închisoare în regiunea transnistreană pentru „trădare de patrie”, notează IPN.
Adrian Glijin, tânărul răpit în octombrie 2020 și deținut ilegal în regiunea transnistreană, a fost condamnat de așa-numita „judecătorie supremă” din regiunea transnistreană la 13 ani și 6 luni de detenție. Familia a fost informată că tânărul e acuzat de „trădare de patrie”.
„El a fost luat ostatic. Asta se numește luarea de ostatici pentru a face schimb. A fost luat în schimbul milițianului care a fost condamnat aici pentru 15 ani pentru răpire de persoane. Este o ironie foarte amară. Cazul milițianului este încă în instanță, nu e decizie definitivă, dar persoana e închisă în penitenciar. Asta se numește terorism și luare de ostatici”, a spus ex-vicepremierul pentru reintegrare, Alexandru Flenchea în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.
Experții Promo-LEX spun că încă în octombrie 2020 Adrian Glijin a fost răpit de cinci persoane mascate, de pe un câmp din apropierea localității Cuzmin, raionul Camenca. Din octombrie 2022 și până în decembrie 2021, Glijin nu a avut posibilitatea să-și vadă familia, iar rudele nu au avut acces la dosar, fiind invocat motivul „secretizării” acestuia. Experții Promo-Lex se arată convinși că separatiștii cer eliberarea lui Glijin în schimbul eliberării milițianului transnistrean bănuit de răpire de persoane.
„Milițianul identificat și reținut de către organele de drept este un prim caz. Este pentru prima dată când autoritățile constituționale identifică o persoană bănuită de săvârșirea unor astfel de crime, reținută și transmis dosarul în judecată. Pentru cei din regiunea transnistreană este principial ca să nu se creeze precedente și au recurs la răpirea celor 4 persoane, două au fost eliberate, două sunt în detenție și conform tuturor concluziilor noastre, sunt ținuți captivi, ostatici pentru a fi schimbați pe milițianul din stânga Nistrului”, a spus directorul Promo-Lex, Ion Manole.
Experții Promo-Lex solicită implicarea plenară a autorităților Republicii Moldova, dar și a organizațiilor internaționale și misiunilor diplomatice pe acest caz, pentru a-l elibera pe Adrian Glijin și pentru a pune capăt abuzurilor și ilegalităților din regiunea transnistreană.