EXPERȚI | ANI - utilizată ca o poartă de acces la putere pentru cei agreați, dar închisă pentru cei indezirabili actualei guvernări
-
21 Februarie 2019 15:25
Agenția Națională de Integritate nu a îndreptățit așteptările societății de a fi un filtru care să nu permită accederea în cursa electorală a unor persoane lipsite de integritate. Aceste declarații au fost făcute publice în cadrul mesei rotunde, organizate de Asociația Presei Independente și portalul Moldova Curată cu tema “ANI – alegerile vin și trec, iar problemle rămân”.
Experții juriști sunt de părere că acest instrument a fost utilizat ca o poartă de acces la putere pentru oamenii agreați, dar închisă pentru oamenii indezirabili actualei guvernări. Deși unele dintre persoanele care s-au înscris în actuala cursă electorală figurează în diferite dosare și chiar își recunosc public vina, demonstrând și geanta cu care au mituit anumite persoane publice, acestea au obținut oricum certificate de integritate, fără niciun fel de mențiuni. Acest fapt descalifică moral Asociația Națională de Intergritate, consideră experta Ianina Spinei de la Centrul de analiză și prevenire a corupției:
„S-au strecurat foarte multe persoane, inclusiv din foștii funcționari, care au fost și în situații de conflicte de interese, și cu averi nedeclarate și sunt foarte mulți la număr. Avem și persoane cu diplome false, persoane care figurează practic pe fiecare pagină a KROLL-ului, fiind „curate” din punct de vedere a integrității… Despre ce vorbește aceasta? Despre aceea că în situația unui stat capturat aceste instrumente nu lucrează.”
Pe de altă parte, vice-președintele ANI, Lilian Chișca, a menționat că această instituție și-a îndeplinit atribuțiile prevăzute de lege, iar mecanismul acesteia poate și trebuie să fie perfecționat în continuare:
„Autoritatea Națională de Integritate e executat legea, a implementat-o, a asigurat condițiile pentru a elibera acest document.”
Experta în justiție, Mariana Kalughin, consideră că Legislativul și-a demonstrat neprofesionalismul, adoptând o lege care nu asigură din start eficiența sa.
„În mod ironic vorbind, politicienii și de data aceasta au gafat, pentru că au introdus în Legea Integrității un articol nou, ce se referă la certificatul de integritate, 31 prim, însă oricum în articolul 11 au lăsat mai departe această sintagmă: “Informația privind stările de compatibilitate nesoluționate și privind conflictele de interese sancționate. Deși este evident, că dacă este vorba de ANI, atunci atribuțiile în esență sunt mult mai largi. E neprofesionist Legislativul, până la urmă… a fost Legislativul, până la urmă.”
Reprezentanții Asociației Presei independente au mai menționat, în cadrul mesei rotunde, că li s-a refuzat accesul la informație de către ANI, în prezent fiind în desfășurare un proces de judecată pe acest caz.