Expert: În trimestrul trei au fost vândute 8,5 mii de apartamente, dublu față de media din ultimii ani

  • 10 Octombrie 2019 14:15
Expert: În trimestrul trei au fost vândute 8,5 mii de apartamente, dublu față de media din ultimii ani

Cetățenii Republicii Moldova au cumpărat în trimestrul trei din acest an 8,5 mii de apartamente, cheltuind circa 270 milioane de euro. Această cifră este dublă față de media înregistrată în ultimii ani, apreciază economistul Veaceslav Ioniță, informează MOLDPRES.

Potrivit expertului, dacă până acum 40 la sută de apartamente au fost procurate prin ipotecă, atunci în vara aceasta ponderea apartamentelor procurate prin ipotecă s-a redus la 28 la sută. Altfel spus, „72 la sută din apartamente au fost procurate cu banii pe masă, cifră record nemaiîntâlnită până acum”.

Cei care puteau mișca piața așa de brusc în sus pot fi doar cetățenii Republicii Moldova ce muncesc peste hotare, care au investit suplimentar în trimestrul trei peste 100 milioane de euro pentru procurarea de apartamente. „Dacă le adăugăm la cele 170 milioane investiții medii pe trimestru din ultimii doi ani, atunci în trimetrul trei avem investiții în domeniul procurărilor de apartamente de circa 270 milioane de euro, cifră record pentru Moldova”, estimează Ioniță.

El adaugă că rămâne deschisă întrebarea privind scopul acestor procurări record: investiții sau intenția de întoarcere acasă.

Anterior se constata că, după 10 ani de cădere continuă, asistăm la o ușoară înviorare a prețurilor la imobilele locative în municipiul Chișinău, unde de la începutul anului prețurile au crescut cu 2,5 la sută sau aproximativ o mie de euro pentru un apartament de 70 metri pătrați. În pofida majorării nesemnificative a prețurilor, piața imobiliară este în creștere, iar tendința se va menține în continuare. Mai ales că oferta este în creștere. Potrivit Biroului Național de Statistică, în prima jumătate de an au fost date în folosință 3676 de locuințe și case individuale, cu o suprafață de 271,1 mii metri pătrați, cu 30,3 la sută peste nivelul înregistrat în perioada similară a anului precedent.

Băncile comerciale au acordat în șapte luni 2019 populației credite pentru imobil în sumă de circa 1,8 miliarde de lei, valoare comparabilă cu creditele contractate de persoanele fizice pe întreg anul 2018, arată date ale Băncii Naționale a Moldovei.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău