Cristina Popușoi: Doamnă Albu, în această perioadă se discută despre noua strategie de securitate a Republicii Moldova. Ce aspecte importante ar trebuie să conțină această nouă strategie?

Natalia Albu: Da, este adevărat că în ultimul timp se discută mai insistent privind necesitatea revizuirii în general a politicii naționale de securitate. De ce spun că ultimul timp și insistent? Pentru că în mod special, după alegerile prezidențiale, apoi parlamentare, un interes sporit a fost manifestat vizavi de sectorul de securitate că este o înțelegere mai mult privind necesitatea ajustării sectorului de apărare sectorul de securitate vizavi de riscurile și amenințările contemporane. Vorbind despre procesul de elaborare a unei noi strategii de securitate națională, necesitatea acestuia este mai mult ghidată nu numai din faptul că vechea strategie care este încă în prezent, după care ne ghidăm în sectorul de securitate, deja nu corespunde riscurilor și amenințărilor contemporane mediului de securitate supus capacităților noastre de asigurare a securității pentru că ea a fost conform mediului de securitate în anul 2011. Reamintim, noi suntem acum în anul 2021 când suntem puși la încercări precum fenomenul pandemic care se derulează la momentul actual. Aceasta generează mai multe crize, mai multe stări de insecuritate, față  de care Republica Moldova trebuie să adopte anumite strategii fie la nivel național, fie la nivel sectorial. De aceea, eu presupun că deja la nivel de autorități centrale, acest proces va fi  demarat în curând.

Ce ar trebui să conțină strategia securității naționale? Evident avem nevoie de o diagnostic real al mediului de securitate la nivel național: ce se întâmplă atât în interior, cât și la nivel regional și internațional. Aceasta ne permite, pe de o parte să facem corelații dintre capacitățile statului de a răspunde riscurilor și amenințărilor și de a da un răspuns real și imediat, iar pe de altă parte tot mai mult în strategiile de securitate națională, cum ne arată experiența țărilor europene sau de exemplu țările care au gestionat eficient situația pandemică cum este în Noua Zeelandă, tot mai mult se include în strategiile naționale de securitate și securitatea umană. Deci bunăstarea populației, pregătirea populației vizavi de criză - aceste aspecte urmează să fie examinate de grupul de lucru care va fi instituit. Cred că ne apropiem tot mai mult de o evoluție a unei strategii care să îmbine și situația cetățenilor și bunăstarea acestora, pentru că strategia este pentru stat, numai nu este numai pentru o guvernare. Dar strategia este un instrument al guvernării-e ca o foaie de parcurs transparentă, care arată societății cum aceasta intenționează să asigure securitatea și bunăstarea cetățenilor săi pentru securitatea națională nu numai securitatea statului, dar și securitatea cetățenilor.

Și care sunt preocupările de securitate ale Republicii Moldova pe domeniul intern, doamnă Albu?

În primul rând, dacă noi luăm documentele strategice ale țării este menționat faptul că avem un conflict nereglementat în strategia securității naționale Concepției securității naționale și nu pot să neglijeze acest aspect pentru că acest conflictul nesoluționat deseori numit conflict înghețat. Cu toate că procesul de negocieri este înghețat, dar conflictul realmente nu există conflict pentru că nu avem direct o implicare, ură sau intoleranță vizavi de populație față de ambele maluri. Dar această situație este des utilizată chiar și în contextul crizei energetice pe care noi avem astăzi ca un factor vulnerabil de șantaj de manipulare, care foarte ușor urcând poate dintr-o vulnerabilitate să escaladeze într-un risc și o amenințare de ce ea nu este de neglijat inclusiv în context geopolitic, inclusiv în context pandemic, inclusiv în context social, pentru că însăși „necontrolul” acestui teritoriu limitează accesul de a asigura securitate umană cetățenilor Republicii Moldova pe acest teritoriu pentru că nu avem informație relevantă. Sau regimul respectiv condus de la Tiraspol nu permite de a interveni situație pe interior cu atât mai mult mai cunoaștem limitele drepturilor omului care nu sunt garantate pe acest teritoriu și din această cauză Republica Moldova la nivel internațional este considerată ca indicator parțial liberă, din cauză că nu poate garanta drepturile omului pe teritoriul respectiv.