Expert: Autoritățile de la Chișinău ar trebui să documenteze juridic atacul Rusiei asupra hidrocentralei din Ucraina care a poluat râul Nistru, pentru că este o infracțiune de război
-
17 Martie 13:55
Sursa foto: Facebook/Ministerul Apărării
Ambasadorul Federației Ruse a fost convocat la Ministerul de Externe, în contextul atacului rusesc asupra centralelor hidroelectrice din Ucraina care a dus la poluarea râului Nistru, principala sursă de apă a Republicii Moldova. Analiștii de la Chișinău susțin că autoritățile trebuie să documenteze juridic acest caz, atenționând că acum războiul afectează cea mai importantă resursă a țării - cea de apă, transmite Radio Chișinău.
Ambasadorul agreat al Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe, unde a primit o notă de protest din partea autorităților. Nota de protest se referă la atacul asupra Complexului Hidroenergetic „Novodnestrovsk" din Ucraina, care a avut loc pe 7 martie, în urma căruia a fost poluată principala sursă de apă a Republicii Moldova, râul Nistru. Ministerul Afacerilor Externe subliniază că astfel de acțiuni sunt inacceptabile, încât pun în pericol mediul, securitatea alimentării cu apă și sănătatea cetățenilor Republicii Moldova.
„Republica Moldova condamnă ferm acest atac, care a provocat scurgeri de produse petroliere în fluviul Nistru, generând riscuri majore pentru mediul înconjurător și securitatea alimentării cu apă a Republicii Moldova”, a spus purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe, Tatiana Barac.
Ambasadorul Federației Ruse la Chișinău, Oleg Ozerov, a evitat să ofere declarații și să răspunde la întrebările jurnaliștilor.
Analistul politic Andrei Curăraru susține că astfel de demersuri diplomatice trebuie dublate de acțiuni mai ferme pe plan internațional. Potrivit acestuia, autoritățile de la Chișinău ar trebui să documenteze juridic acest caz, pentru că este o infracțiune de război.
„Ambasadorului i s-a pus în față și o sticlă cu apă din Nistru care semănă cu whisky-ul pe care îl preferă ambasadorul Federației Ruse, dar pentru ei aceste „ritualuri” de la Ministerul de Externe deja au devenit obișnuință. Ținem minte că i s-a pus pe masă și o parte dintr-o dronă. Ulterior, atunci când a aterizat o dronă întreagă, i s-a pus și drona întreagă pe scările ministerului. El înțelege că Republica Moldova utilizează aceasta mediatic, dar noi trebuie să utilizăm asta nu doar mediatic, dar și juridic, să ridicăm nivelul de responsabilitate al Federației Rusă, să se înțeleagă inclusiv în interiorul Uniunii Europene cât de vulnerabili noi suntem față de aceste atacuri și că, deși Republica Moldova nu pare să fie o victimă a acestui război, este”, a declarat Andrei Curăraru.
Expertul atrage atenția că războiul afectează cea mai prețioasă resursă pe care o avem – cea a resursei de apă și subliniază necesitatea consolidării cooperării cu Uniunea Europeană și a accesului la mecanismele de protecție civilă.
Totodată, analistul Andrei Curăraru avertizează că Federația Rusă acționează strategic în cadrul războiului hibrid, lovind în mod deliberat în punctele vulnerabile ale statului, de la securitatea cibernetică și procesele electorale până la infrastructura critică, inclusiv sistemele de alimentare cu apă.

