Ex-ministru al Sănătății: Dacă autoritățile nu revăd unele relaxări ale restricțiilor aprobate recent, și în august o să stăm izolați de lume, dar mândri că la noi e ca la nimeni

  • 27 Mai 2020 19:22
Ex-ministru al Sănătății: Dacă autoritățile nu revăd unele relaxări ale restricțiilor aprobate recent, și în august o să stăm izolați de lume, dar mândri că la noi e ca la nimeni

În cazul în care Comisia națională extraordinară pentru sănătate publică nu revede unele relaxări ale restricțiilor privind COVID-19 aprobate recent, și în august o să stăm izolați de lume, dar mândri că la noi e ca la nimeni, susține ex-ministrul Sănătății, Ala Nemerenco.

„Si ar fi bine să nu mai vină unii cu argumentul că s-au făcut 1663 de teste, adică multe, și acesta ar fi motivul că au ieșit tocmai 232 pozitive. Adică multe faci, multe găsești. Fals. Aceasta se întâmplă la început de epidemie. Iar dacă în R.Moldova e așa și acum, ba chiar mai grav, peste 2 luni de la instalarea stării de urgență, păi, rezultă că noi abia intrăm pe pistă”, a adăugat Ala Nemerenco.

Ea a oferit, pentru comparație, raportul testelor efectuate în mediu pe zi (calculat la 25 mai pentru utimele 7 zile)/număr cazuri primare înregistrate în mediu pe zi (aceleași ultime 7 zile) în mai multe țări:
România - 9081 teste/ 171,3 cazuri noi
Estonia - 917 teste/ 7 cazuri noi
Lituania - 5247 teste/ 11,7 cazuri noi
Letonia - 1521 teste / 5,5 cazuri noi
Slovenia - 739 teste / 0,4 cazuri noi
Croația - 1086 teste / 2,5 cazuri noi
Bulgaria - 1229 teste / 28,3 cazuri noi
Grecia - 3336 teste / 6,2 cazuri noi
Ungaria - 3970 teste / 31,5 cazuri noi

„Lista poate fi continuată, dar nu are rost - cam toate țările din regiune își încheie epopeea cu nume COVID-19. Și întrebarea pentru cei cu argumentul de mai sus - aceste țări nu tot mii de teste fac pe zi? De ce nu mai găsesc decât câteva cazuri? Moldova în ultimele 7 zile are efectuate 1084 teste în mediu zilnic și depistează 138,4 cazuri noi. Deci, 1084 și 138. E de jale mare cât de iscusiți suntem...”, a conchis fostul ministru. 

Menționăm că în R.Moldova au fost înregistrate astăzi 232 de cazuri de infecție cu COVID-19, numărul total al acestora ajungând la 7.537. Autoritățile au decis reluarea, începând cu 1 iunie, a activității piețelor din Chișinău și Bălți, dar și a restaurantelor, cafenelelor, sălilor de sport și fitness, începând cu 15 iunie.

 
 
 

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Sinteza săptămânii cu Vasile State
Meteo Chișinău
3,85
Cer fragmentat
Umiditate:69 %
Vint:8,23 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău