Există un sprijin aproape unanim din partea liderilor UE pentru un al doilea referendum privind Brexit, anunță premierul Maltei

  • 20 Septembrie 2018 16:28
Există un sprijin aproape unanim din partea liderilor UE pentru un al doilea referendum privind Brexit, anunță premierul Maltei

Susținătorii unui al doilea referendum privind Brexitul au primit joi un sprijin neașteptat din partea unor lideri europeni, care au pledat pentru o nouă consultare populară în speranța că ar putea fi întors rezultatul celei din 26 iunie 2016, când britanicii s-au pronunțat majoritar pentru ieșirea țării lor din UE, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Premierul maltez Joseph Muscat a spus la postul BBC că există chiar un sprijin 'aproape unanim' al liderilor europeni pentru organizarea unui al doilea referendum privind apartenența Marii Britanii la UE. 'Există în jurul mesei (liderilor europeni n.red) un punct de vedere unanim, sau aproape unanim, prin care am dori să se producă aproape imposibilul, ca Marea Britanie să organizeze un alt referendum', a afirmat Muscat.

'Cei mai mulți dintre noi s-ar bucura dacă ar exista o posibilitate ca poporul britanic să pună lucrurile în perspectivă, să vadă ce s-a negociat, să vadă opțiunile și apoi să decidă odată pentru totdeauna', a mai spus premierul maltez.

Declarația sa a fost aprobată direct de omologul său ceh, Andrej Babis. 'Sperăm ca în final să ajungem la un acord (privind Brexitul n.red), însă pe ansamblu sunt foarte nemulțumit că Marea Britanie pleacă, așa că probabil ar fi mai bine să se țină un al doilea referendum și probabil că oamenii și-ar schimba părerea', a spus premierul ceh tot la BBC.

Deși în Marea Britanie adversarii Brexitului aduc adesea în discuție ideea unui nou referendum, posibilitatea ca acesta să fie convocat este foarte redusă, iar premierul Theresa May a exclus-o în mod repetat.

'Știu că mulți dintre voi nu doresc Brexitul', le-a spus ea celorlalți lideri europeni la dineul de lucru desfășurat miercuri la Salzburg, unde șefii de stat sau de guvern din UE s-au reunit la un summit informal cu două puncte principale pe agendă, migrația și negocierile privind Brexitul.

'Dar este important ca un lucru să fie clar: nu va exista un al doilea referendum în Marea Britanie (...) Poporul a dat verdictul și, ca prim-ministru, îl voi pune în practică. Marea Britanie va pleca (din UE) pe 29 martie anul viitor', a conchis șefa guvernul de la Londra în aceeași intervenție.

Deși negocierile privind condițiile generale ale Brexitului au înregistrat progrese, după cum spun protagoniștii lor, ele continuă totuși să se împiedice de stabilirea viitoarelor relații economice dintre UE și Marea Britanie și mai ales de complicata problemă a frontierei dintre Irlanda și Irlanda de Nord. Dacă nu se va ajunge la o înțelegere cuprinzătoare, pe 29 martie 2019 Marea Britanie ar urma să iasă din UE fără niciun acord.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnal Chișinău
Meteo Chișinău
13,24
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:4,63 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău