Ex-deputați despre prima lună a guvernării PAS: Succese pe plan extern, deficiențe pe interior

  • 11 Septembrie 2021 09:22
Ex-deputați despre prima lună a guvernării PAS: Succese pe plan extern, deficiențe pe interior

Deputații primului Parlament vin cu note pentru actuala guvernare la o lună de la preluarea puterii de către Partidul Acțiune și Solidaritate. Potrivit lor, actuala guvernare și președintele Maia Sandu au reușit scoaterea Republicii Moldova din izolare internațională și reabilitarea imaginii țării pe plan extern. Totuși, potrivit foștilor legislatori, deficitară rămâne administrarea țării pe plan intern și comunicarea autorităților cu cetățenii, notează IPN.

Potrivit deputatului în primul Parlament, Alecu Reniță, guvernării PAS ar trebui să i se acorde o perioadă de grație de 100 de zile, timp în care livrarea rezultatelor către cetățeni este obligatorie. Potrivit fostului parlamentar, societatea ar trebui să aibă o abordare pragmatică în raport cu noua guvernare și să depășească perioada de euforie postelectorală.

„Noi încercăm să fim reticenți până la împlinirea celor 100 de zile, ne abținem și de la laude, și de la critici. Deși, guvernarea deja ne-a oferit multe motive pentru critică, fie că este vorba de abordarea pe problema transnistreană, fie că este vorba despre prezența lui Kozak la Chișinău, sau de prezența președintelui nostru la Kiev. Observăm tendința că orice punct de vedere care nu convine electoratului PAS, imediat este taxat. Este un electorat care consideră ca dacă 4 ani de zile vom bate în tobe, vom avea rezultate mai bune”, a spus Alecu Reniță în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Fostul deputat Anatol Țăranu spune că cea mai mare realizarea a guvernării PAS este scoaterea Republicii Moldova din izolare internațională și deblocarea asistenței financiare externe. Totuși, potrivit lui Țăranu, aceste realizări îi pot fi atribuite mai mult președintelui Maia Sandu și mai puțin majorității parlamentare sau Guvernului.

„Pe plan extern s-au înregistrat succese vizibile, Republica Moldova a reapărut pe radarele marilor cancelarii. După acel deficit de relații internaționale pe care le-a avut pe vremea lui Dodon, acum avem o deschidere completă. Pe interior, însă, lucrurile stau mai prost. Chiar și această majorare a pensiilor s-a produs datorită injecțiilor financiare din exterior. La anul, dacă nu vor fi pornite motoarele economiei, iarăși va trebui să apelăm la ajutoare din exterior. La capitolul comunicarea guvernării cu publicul larg se înregistrează deficiențe supărătoare și aceste deficiențe deja au început să erodeze imaginea guvernării”, a spus Anatol Țăranu.

Guvernul Gavrilița a fost învestit la data de 6 august cu voturile a 61 deputați PAS. Reforma justiției, combaterea corupției, crearea locurilor de muncă bine plătite și majorarea pensiilor sunt doar câteva dintre prioritățile Executivului anunțate la început de mandat.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
-3,76
Cer acoperit de nori
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
5
Fri
6
Sat
5
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău