Radio Chișinău: Maestre Eugen Doga, dumneavoastră veți evolua de Ziua Limbii Române în Piața Marii Adunări Naționale, ce creații vor răsuna pe scenă?

Eugen Doga: Sunt mule lucruri frumoase, în general viața este o ”născocelniță” a Dumnezeului foarte frumoasă, păcat că lumea nu înțelege acest lucru și este mai tot timpul supărată, își caută de treabă, dar treabă este atât de multă… Cred că de Ziua Limbii oricare lucrare se potrivește. ”Gramofonul” cred că îl voi cânta. Cum mare drag voi face acest lucru pentru că l-am cântat la Ateneul Român prima dată. Nu prea reușit, din punctul meu de vedere. Bucățile muzicale trebuie cântate, dar eu nu sunt interpret, profesia mea este de altă natură. Acest Gramofon a prins o viață de o largă rezonanță. A depășit cu 9 puncte în topul american, valsul cel despre care se spune că este celebru ”Dulcea și tandra mea fiară”.

Sărbătoarea aceasta este foarte discutabilă pentru mine personal. În primul rând se cheamă Limba Noastră. De ce, ea nu are nume? Chiar și pisica mea are nume. Șimba noastră care, limba rusă, limba găgăuză, care limbă sărbătorim?

Îmi amintesc un caz, pe care îl tot repet. Stăteam pe Aleea Clasicilor, la monumentul lui Eminescu într-o asemenea zi, și un corespondent de la BBC mă întreabă, ”Domnule Doga, ce înseamnă pentru dumneavoastră Sărbătoarea aceasta a Limbii?” Dacă se sărbătorește limba înseamnă că cu limba nu e totul în regulă. E normal, de ce să nu sărbătorim fiecare zi. Dar nu îmi amintesc ca în Anglia să se vorbească altfel, englezește se vorbește. În Rusia, rusește se vorbește, în România-românește. La noi limba nu are nume.

Dragii mei deputați, voi obraz aveți? Banii fabuloși la sărăcia aceasta îi primiți pentru ce, ca să ne încurcați ițele?

Recent am fost plecat în America, și la vamă în aeroportul din Paris, un din vameși era nedumerit. M-a întrebat nu știu cu ce ocazie: ” dar ce, limba moldovenească are ceva comun cu limba română, fiindcă în Constituție la voi scrie moldovenească?”

Un vameș străin, cunoaște lucrurile acestea, și este nedumerit.

I-am spus că este aceeași limbă, doar că sunt așa sunt ițele încurcate. Îmi amintesc când mama lucra la stative, și i se încurcau ițele, și sărmana se chinuia.  Uite ne chinuim și noi, fiindcă ițele noastre sunt încurcate, și trebuie fie tăiate, fie înlocuite.

Radio Chișinău: știm că mama dumneavoastră a avut un rol și a reprezentat o figură importantă în viața dumneavoastră,  iar în unul din interviurile dumneavoastră menționați că nu veți cânta niciodată pentru cei care v-au furat mormântul mamei.  Când credeți că se vor schimba lucrurile, și dacă mai credeți că este posibilă o astfel de situație?

Eugen Doga: Chiar fiind în Sovietul Suprem al Uniunii Sovietice, vorbeam foarte dur la această temă, ocuparea acestui spațiu istoric, sfânt, moldovenesc. Sub formă de metaforă, zic, uite noi nu avem posibilitatea de a merge la mormintele părinților, iar florile de pe morminte s-au uscat, din cauză că ele pot crește  numai atunci când sunt udate de lacrimile urmașilor. În cazul meu desigur că s-au uscat aceste flori, fiindcă nu am posibilitatea oricând, cum făceam eu pe la orele trei dimineața, și mama aprindea lumina încă înainte să mă ating de portiță, era mereu în așteptare.  Acolo, în lumea cealaltă, ea așteaptă să vină la mormânt copiii, am și soră și frate, dintr-o altă căsătorie a mamei. Ei deseori vin, dar eu nu am această posibilitate. A trece aceste vame cu umilințe, nu prea înțeleg acest lucru.  Eu nu văd nicio perspectivă ca lucrurile să se schimbe. Noi știm că Republica Autonomă a fost până la Nistru, ce caută ei peste Nistru, în Basarabia? Cred că au ajuns sub Anenii Noi.

Am vorbit cu așa numitul președinte, un infractor, care ne-a furat mormântul mamei, și ne-am înțeles de o serie de concerte, tot ce pot face eu, la Tiraspol, la Râbnița și la mine în sat. La Tiraspol am organizat, cu greu și la Râbnița, a fost foarte multă lume, dar la Mocra așa și nu am răzbătut. Și nu știu dacă voi răzbate fiindcă este vorba despre reparația acestui palat de cultură, pe care nu vor să îl repare. Pentru armament și pentru a întreține așa-numiții pacifiști care stau acolo cu pușca, au posibilitate. Ce mă desparte pe mine de soră și de frate? Ce probleme avem noi de este nevoie să stea cu pușca între noi? Este o umilință. Și conducerea de la Chișinău, se schimbă dar atitudinea rămâne aceeași. Înseamnă că ei nu sunt de sine stătători, că nu este vorba despre independență politică, dar sunt legați, sunt una și aceeași echipă.

Vorbim despre independență cu armată străină pe teritoriu, care independență dragii mei?

Voi face această misiune, pentru că nu este de vină publicul care va veni și va asculta Gramofonul, mă vor vedea și eu îi voi vedea încă o dată pe acești oameni dezorientați.

Radio Chișinău: De Ziua Limbii Române, cum a fost numite spectacolele pe care le-ați susținut anul acesta în premieră la New York și în două orașe canadiene, cu ce emoții v-au întâmpinat conaționalii și cu ce emoții v-ați întors acasă?

Eugen Doga: Cu bucurie și tristețe. Cu bucurie pentru că ne-au văzut. Am evoluat acolo împreună cu Vasile Iovu, și desigur că s-au bucurat. Mult timp a așteptat cu dor să apărem acolo. A fost organizat de Institutul Cultural Român și s-a numit sărbătoarea Limbii Române. Vin acasă și noi sărbătorim Limba Noastră. Din 1994 se marchează astfel. Cine l-a determinat pe Petru Lucinschi care era președinte, să facă acest lucru? Ea nu se cheamă limba cubaneză, fiindcă țara se numește Cuba, este limba spaniolă. Graiul nu este limbă, dar ei au luat drept denumire a limbii graiul. Sunt oameni analfabeți care nu respectă Academia de Științe, unde stau oameni care viața și-au consacrat-o acestui studiu. La 27 iunie 1940, limba era româna, la 28 iunie 1940 a devenit moldovenească.

Lenin a spus, Marx a spus, toți au spus, dar Lupu spune că nu, el e mai presus. Peste noapte s-a răzgândit. Ori este mama asta, ori poate că nu este mama asta. M-am răzgândit nu ești mama mea, ești o tanti!

Radio Chișinău: Revenind la aceste emoții pe care le-ați trăit la New York și în Canada, ați stat de vorbă cu românii basarabeni, cum se vede Republica Moldova prin ochii lor?

Eugen Doga: Dacă ei au plecat, și dacă nu prea sunt gată să se întoarcă fiindcă nu au la ce…

O duc bine, au servici, au o viață decentă, copii învață în rând cu toți. Nu e ca la noi.  De unde să învețe acești ruși. Noi tot timpul îi învinuim, dar ei doar într-o măsură oarecare sunt vinovați, fiindcă în alte părți ei imediat se încadrează în societate. Aici, nu. De ce? Pentru că nu au nevoie. Ei au serviciu, au limbă, au televiziuni, au ziare.  Noi nu le-avem. Eu îmi amintesc în Suedia, am întâlnit un coleg, muzicolog care a venit din Tașkent, a primit o bursă de la stat, pentru un an ca să învețe limba, și să se adapteze la profesie. Timp de un an a însușit limba, iar acum este profesor la Conservator, predă în limba suedeză. Studiile nu i s-au oferit gratis, el trebuie să îi întoarcă mai apoi muncind. Lui i se asigură și locul de muncă.

Ca exemplu, acest Andrei Jilihovschi, un bariton extraordinar de la Sankt Petersburg a fost exclus pentru că nu avea cu ce plăti. La noi este aceeași Federație Rusă, absolut aceeași situație.

Era ministrul Educației, Maia Sandu. Eu nu sunt cunoscut personal cu ea. Dar am înțeles că ea avea ceva gânduri bune. Înainte de ea, a fost un alt ministru, tot era foarte bun. Grozav. Nu le trebuie oameni de treabă.

Uite, stă un compozitor, Eugen Doga. Cine mă sună se intereseze de aceste Dialoguri de Dragoste, sau în general ce fac eu. M-a întrebat cineva din ce trăiesc eu? Din anul 1983, când ultima oara mi s-a cumpărat ceva, baletul ”Luceafărul”, și care nu se mai joacă în teatru de mai bine de 20 de ani, de atunci nu s-a mai procurat nicio singură notă, la radio nu s-a mai înregistrat, de asemenea, nicio singură notă, numai cele pe care le am în concerte. Încerc să lucrez cu orchestra, dar eu nu am timp pentru asta. M-ați găsit aici la pian. Aici îmi este locul, nu acolo cu orchestra. Da eu aș lucra cu mare dragoste, dar nu am timp.

Radio Chișinău: În ultimii ani lucrați și vă dedicați tot  timpul și energia creatoare, așa cum ați menționat, la aceste  Dialoguri ale Dragostei, poemelor scrise de marile figuri ale literaturii române, Mihai Eminescu și Veronica Micle. Urmează un CD după acel superb concert organizat în această vară la Chișinău, în scuarul Catedralei?

Eugen Doga: A fost o zi mare pentru mine, fiindcă într-adevăr pentru că un asemenea concert nu s-a organizat vreodată în spațiul românesc. Eu continui să scriu. Sunt deja 46 de lucrări pe versuri de Eminescu și Micle.

Radio Chișinău: În prezent la ce lucrați?

Eugen Doga: Acum la mine pe masă stă Eminescu. El a scris în stil popular extraordinar. Noi cunoaștem doar ce stă la suprafață, însă sunt atât de multe alte lucruri. Un exemplu poate fi ”Imnul lui Ștefan cel Mare”. Mă întreabă lumea, există un astfel de imn? Da, eu l-am găsit. ”Imnul lui Ștefan cel Mare” și ”Doina” au fost ascunse tot timpul. Sunt extraordinare. La fel ca și proza lui. Chiar dimineața am citit despre Basarabia. Extraordinar de interesante lucruri descrise de Eminescu, lucruri pe care nu le poți găsi la altcineva, fiindcă toate sunt încurcate și sovietizate. Eminescu vorbea cu mare durere și cu mare cunoaștere a subiectului.

Până acum au fost arii, romanțe, în prezent vreau puțin să dezvolt prin romanțe de duioșie, de dragoste, cântece românești populare, pe care foarte bine le cunoștea Eminescu. El avea și o voce frumoasă, cânta multe cântece românești populare. Avea un bariton frumos. Veronica, prietena lui de suflet, avea o voce foarte joasă, chiar mai joasă ca a sa, fiindcă era nu mezzo, ci contralto. Îmi închipui, atât de micuță, cu o voce atât de  joasă.

Tot ce îmi cade în mâini de Eminescu, mă aprinde din ce în ce mai profund.

În toate poeziile lui Eminescu este muzică, pur și simplu este ele sunt redate prin cuvinte, toate însă sunt note. Eu încerc să descifrez aceste note. Notele sunt prezente și în proza, ca de exemplu în ”Cezara”. Operă ar putea fi această ”Cezară”.

Eu sper că odată și odată aceste Dialoguri vor stârni interesul. Pregătesc o culegere care va cuprinde ce este gata până acum 45 de lucrări, care se vor publica, sper în această toamnă.

În prezent se lucrează pentru ca Dialogurile să fie prezentate la 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu, pe scena Teatrului de Operă din Galați. Ziua lui Eminescu va fi marcată și în Salonul din locuința mea. Va fi organizată pentru a treia oară.

Eu cred că aceste două mari personalități  din istoria culturii românești, literaturii în special dar și din muzică, erau una pentru alta creată. Cred că multe lucrări nu ar fi apărut dacă cei doi nu se cunoșteau între ei. Veronica era o poetesă genială. Nu este recunoscută nici până astăzi, este batjocorită. Eu nu știu aceste bârfe, eu știu ceea ce a rămas după ea. Are puține poezii, dar sunt grozave. Ea nu s-a consacrat acestei activități, avea altele pe cap, o viață anevoioasă, a rămas văduvă de jună, cu doi copii, fără resurse de existență, dar totuși încerca să scrie și poezii. Niște poezii extraordinare, atâta dragoste, atâta căldură, atâta ură, devotament, pasiune, atâta spațiu în aceste sentimente. Nu le găsești la nimeni în literatură. Era într-adevăr cu dorul nemângâiat.

A fost un jeratec în cenușă. Păcat că viața nu a suflat în acest jeratic ca să se transforme într-o flacără. A dus o viață foarte anevoioasă și plină de ură din partea societății. Chiar și acest Eminescu a fost tot timpul păzit de această drăcoaică.

Creația celor doi era legată. De exemplu ”Povestea cordului” găsim acest lucru și la Eminescu dar și la Veronica. Simțirile lor erau într-adevăr într-un dialog. Aceste dialoguri vreau să continui să le scot la suprafață. Să scot praful nedreptății din mințile societății care nu înțelege.

Radio Chișinău: Din ceea ce spuneți dumneavoastră, cu siguranță ați reușit să descifrați lucruri care poate nu s-au scris în cărți până acum legat de iubirea din Eminescu și Micle, care alte  lucruri nu s-au spus până acum legat de dragostea lor?

Eugen Doga: Nu cred că dragostea ceea pe care Eminescu o avea față de Veronica, era pornită anume de la Veronica. Eu cred că el fiind poet genial, a găsit doar un punct de plasare a acestor energii care erau în el, evadate din străfundul simțirilor lui, adunate din moși strămoși din toată românitatea și întregul univers. Putea fi și o altă persoană în locul ei. Veronica însă, da. Dragostea ei era absolut îndreptată spre acest Eminescu. În tot ce scria ea, vorbea numai având în vedere pe Eminescu. Eminescu vorbea aceleași vorbe și până a o cunoaște pe Veronica. Ca de exemplu, ”Floare albastră”.  El nu o cunoștea pe veronica când a scris-o. Dar găsim aceleași gânduri, aceleași metafore, aceeași ochi albaștri, păr bălai. Acest lucru demonstrează faptul că poetul, artistul mare depășește dimensiunile unei singure persoane. Nu putea fi simțirile lui adresate doar unei singure persoane. Era cu mult mai mare și mai bogat. ”La Steaua”, cum se explică?  El vorbea cu tot universul. Da, a găsit-o pe această Balaucă, care a fost pentru el ca un fel de suport, un talger pe care puteau fi puse obiecte din aur chiar. Banală poate concluzia mea, dar nu am găsit-o în altă parte.

Noi știm că Eminescu a avut și alte pasiuni, și nu mai mici. Cunoaștem mai puțin. Aceeași nemțoaică, aceeași Popescu în frageda copilărie. El simțea că el este cu mult mai mare. Și ea, Veronica mărturisea în poeziile sale, că este un nimic în comparație cu el. Și ea înțelegea că îi este datoare lui, că i-a consacrat această dragoste, că ea primește o părticică mică din potențialul său creativ.

Radio Chișinău: Maestre, sunteți considerat omul mileniului, anul trecut UNESCO a declarat una din creațiile dumneavoastră printre cele mai mari create vreodată, s-a schimbat în vreun fel viața dumneavoastră după această recunoaștere?

Eugen Doga: Da, s-a schimbat. Am devenit mai singuratic. Am citit și auzit pe internet despre acest lucru. Pentru mine, cea mai mare apreciere când ies în scenă și lumea se ridică în picioare, când văd sala arhiplină, când mă cheamă să susțin concerte în multe spații. E aștept, dar statul se ocupă cu roșiile, au probleme cu vinul cu poama. Dar noi suntem cu mult mai bogați decât aceste prune peste care trec rușii cu buldozerele. Spiritele noastre n-o să le dea cu buldozerele. Să beneficieze de această ocazie cât noi avem această posibilitate de a sufla căldură în lume.  Am fost în Canada și America, dar Europa, care este la o aruncătură de băț. De ce nu ne-au deschis aceste spații. În afară de Portugalia, unicul ambasador care m-a invitat în cadrul diasporei. Mi-ar place în aceeași Americă, americanii să mă asculte, în Germania-germanii, în China-chinezii să mă asculte, dar nu la Ambasade. Trece timpul, și eu nu sunt la 16 ani…

Radio Chișinău: Care este cel mai mare vis al dumneavoastră?

Eugen Doga: Să am sănătate și viață cât mai durabilă ca să pot realiza tot ce am de realizat. Ajung la concluzia că am tot mai multe datorii față de harul pe care mi l-a dat Dumnezeu. Eu nu mă jenez să spun acest lucru, da eu am acest har. Eu îl simt. E o datorie pe care trebuie să o răsplătesc. De aceea am nevoie de timp.

Radio Chișinău: Care este cel mai mare regret?

Eugen Doga: Regret că nu am avut posibilitatea să mă nască mama cu pianul. Mama m-a născut în vremuri anevoioase. Așa au fost vremurile.

Radio Chișinău: Eminescu spunea că nu există vre-un om care să nu fi trăit vreodată o iubire neîmpărtășită, ați trăit vreodată o iubire neîmpărtășită?

Eugen Doga: Eu nu știu încă până acum ce este iubirea. O declar deschis , nu știu. De aceea caut prin muzică să descifrez iubirea altora?

Radio Chișinău: Ce este iubirea?

Eugen Doga: Nu știu. Eu csriu nuvele, fiindcă viața mea este alcătuită din nuvele. Scriu nuvele și la această temă. Eu nu știu ce este dragostea, mama, femeia, geniul, creația. Nu știu nimica. Eminescu avea aceeași chestie, ”un nu știu ce, ș-un nu știu cum”. Nu vreau să mă asocieze la acest geniu, dar probabil că este ceva comun pentru această taină a naturii.

Radio Chișinău: Câte culori are curcubeul dumneavoastră?

Eugen Doga:O singură culoare, albă. Am și o lucrare ”Curcubeul alb”. Versurile aparțin lui Emil Loteanu. Curcubeul alb este lumina, care cuprinde toate culorile care nu sunt încă numărate până la capăt.

Radio Chișinău: dacă nu v-ați fi născut român v-ar fi plăcut să fiți?

Eugen Doga: Orice etnie m-ar fi adus în lumea această, aș fi fost de aceeași viziune, fiindcă Dumnezeu nu se uită la pașapoarte, El este agramat complet, nu cunoaște geografie. A împărțit lumea aceasta după alte criterii. Cred că dacă îmi cădea acest har în Africa, sau altundeva, nu schimba situația.

Radio Chișinău: Continuați vă rog propoziția:  Eugen Doga este…

Eugen Doga: Eu cred că da. Este, și poate fi găsit.  Chiar dacă cineva nu cunoaște adresa unde locuiesc, poate să deschidă radioul, televizorul. Urmele mele sunt și în metrouri, la nunți, la petreceri, oriunde.

Păcat că sunt mulți afoni, mass media dar mai ales cei care în vârfuri care stau în scaune călduțe. În comparație cu cei din Anglia, care stau sărmanii înghesuiți în scaune medievale, dar fac treabă bună, la noi stau în niște fotolii, cu ”gâdilelniță”, cred că au jos, și de aceea nu aud. Stau, și sunt antrenate alte organe, desigur că urechea devine afonă, și nu mai aud.

Radio Chișinău: Sunteți mai degrabă fericit sau nefericit, pentru că…

Eugen Doga: Sunt fericit că trăiesc, mă bucur de viață. Cu toate capriciile vieții, care vin cu duiumul, una mai gogonată decât alta. Vin la pian și mi se schimbă starea. Sunt fericit!

Vă mulțumim!

AUDIO: Interviu cu maestrul Eugen Doga