Examenul național de Bacalaureat a fost susținut de circa 79% din candidați

  • 04 August 2021 10:23
Examenul național de Bacalaureat a fost susținut de circa 79% din candidați

La sesiunea suplimentară din anul curent s-au înscris 3139 de candidați. Circa 33% dintre tinerii care au participat la această sesiune au promovat examenul, prin urmare încă 1038 de candidați au obținut diplomele de Bacalaureat. Numărul absolvenților care au promovat examenul național de Bacalaureat în acest an este de 12880, conform rezultatelor finale publicate de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC), transmite MOLDPRES.

La sesiunea de Bacalaureat 2021 au fost admiși 16213 candidați, dintre care 10914 din licee, 4601 din colegii, 187 din universități, 342 de candidați care s-au înscris în regim extern și 169 de restanțieri din sesiunile anterioare, notează sursa citată.

“Urmare a desfășurării sesiunii de bază și a celei suplimentare din cadrul examenului național de Bacalaureat, rata de promovare a absolvenților din licee este de 93,98%, care este aproximativ aceeași comparativ cu sesiunea 2019. Astfel, din cei 10914 liceeni, 10258 au promovat examenul național de Bacalaureat. Mai mult de jumătate dintre candidații din colegii și centre de excelență au promovat examenul național de Bacalaureat. Astfel, din cei 4601 candidați admiși la sesiune, 2357 au promovat examenul, rata de promovare a absolvenților din colegii și centre de excelență fiind de 51,22%”, indică MECC. 

Din cei 187 de candidați înscriși din universități, 118 au promovat examenul național de Bacalaureat, ceea ce reprezintă 63,1%. Rata de promovare a candidaților care s-au înscris în regim extern este de 35,38%. Astfel, din cei 342 de candidați, 121 au promovat examenul național de Bacalaureat. Din cei 169 de restanțieri înscriși din sesiunile anterioare, 26 de candidați au promovat examenul, ceea ce constituie 15,38%.

Rata totală de promovare a examenului național de Bacalaureat a crescut cu 2,45 puncte procentuale față de anul 2019 și constituie 79,44%. Este în creștere și media obținută de absolvenți, iar pentru candidații din licee media notelor la examenul național de Bacalaureat este 7,19, comparativ cu 7,04 în 2019. În cadrul examenului național de Bacalaureat, sesiunea 2021, a fost eliminată de la examen o singură persoană.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:41 %
Vint:4,63 m/s
Sun
9
Mon
9
Tue
9
Wed
15
Thu
15
Arhivă Radio Chișinău