Evoluție bună pentru Alina Stremous la Cupa Mondială de biatlon
-
22 Ianuarie 2022 12:41
Biatlonista din Rep. Moldova Alina Stremous și-a îmbunătăți cea mai bună performanță individuală la întrecerile din cadrul Cupei Mondiale de biatlon, transmite Radio Chișinău.
Sportiva calificată la Jocurile Olimpice de la Beijing s-a clasat vineri, 21 ianuarie, pe locul 14 în cursa individuală pe distanța de 15 km la etapa de la Antholz-Anterselva (Italia). În urmă cu două săptămâni ea obținuse un rezultat foarte bun la etapa din Oberhof (Germania) – locul 16 în cursa de pursuit. Datorită rezultatului obținut vineri în cursa individuală, Alina Stremous, s-a calificat pentru proba de mass-start de duminică, 23 ianuarie, la care participă cele mai bune 30 de biatloniste ale momentului.
Amintim că Alina Stremous va participa la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, care vor începe pe 4 februarie, alături de alți trei biatloniști din Rep. Moldova - Alla Ghilenko, Mihail Usov și Maksim Makarov. Cea mai bună biatlonistă din Rep. Moldova este Natalia Levcenkova care la Jocurile Olimpice de iarnă din 2006 de la Torino, s-a clasat pe locul 8 în cursa individuală de 15 km.