Euroscepticii ar putea decide în ce parte înclină balanța pentru alegerea președintelui Parlamentului European

  • 16 Ianuarie 2017 18:40
Euroscepticii ar putea decide în ce parte înclină balanța pentru alegerea președintelui Parlamentului European

Cei 751 de eurodeputați se vor pronunța marți prin vot cu privire la alegerea viitorului președinte al Parlamentului European, dar nici conservatorii, nici social-democrații și nici liberalii nu par să dispună în prezent de suficiente voturi pentru a-și impune candidatul din primul tur, astfel că este posibil ca în final decizia în favoarea cui va înclina balanța să revină euroscepticilor, al căror candidat este europarlamentarul român Laurențiu Rebega, se arată într-un articol publicat de Le Monde.

Conform unei înțelegeri încheiate după scrutinul europarlamentar din 2014 între principalele două grupuri europarlamentare — grupul Partidului Popular European (PPE) și grupul Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților Europeni (S&D) — socialiștii ar trebui să cedeze popularilor președinția Parlamentului European (PE) la jumătatea legislaturii, moment la care asistăm. Președintele încă în funcție al PE, Martin Schulz, și-a dat demisia, dar alegerea succesorului său s-a complicat, întrucât înțelegerea din 2014 nu mai este aplicată, grupul social-democrat estimând că ar fi anormal ca popularii să dețină conducerea tuturor celor trei principale instituții ale UE, scrie AGERPRES.

Prin urmare, în lipsa unui acord prealabil între principalele grupuri politice — o situație neobișnuită în istoria PE — și cum niciunul dintre aceste grupuri nu dispune de majoritatea absolută, alegerea riscă să fie arbitrată de extreme.

O primă indicație în acest sens a fost încercarea candidatului liberal Guy Verhofstadt de a se alia cu euroscepticii italieni din Mișcarea 5 Stele, inițiativă pe care în final Verhofstadt a abandonat-o după apariția unui val de critici împotriva acestui proiect 'contra naturii'.

Nici ceilalți doi candidați ai principalelor grupuri politice, conservatorul Antonio Tajani și socialistul Gianni Pittella, nu par capabili să obțină majoritatea absolută în primul tur. Amândoi sunt italieni și politicieni vechi la Bruxelles și Strasbourg, dar nu foarte cunoscuți publicului larg și puțin carismatici, inclusiv în tabăra lor politică. Intrarea lor în această cursă a venit oarecum în mod automat după ce Schulz și-a anunțat demisia. 'Toată lumea aștepta un al treilea mandat pentru Schulz, nimeni nu avea un plan B', explică eurodeputatul conservator Alain Lamassoure.

Antonio Tajani are handicapul apropierii de fostul premier Silvio Berlusconi și mulți europarlamentari (mai ales Verzi) îi reproșează că pe vremea când era comisar european pentru industrie (între 2010 și 2014) nu a făcut nimic împotriva practicii unor companii din sectorul auto de a instala soft-uri care falsifică testele de noxe la autoturisme.

Cât despre Gianni Pittella, el vrea să pună capăt pactului dintre conservatori și social-democrați al cărui artizan a fost Martin Schulz și care a sufocat dezbaterea în hemiciclul de la Strasbourg. Însă este puțin probabil ca el să atragă voturi de la liberali, aceștia din urmă fiind încă partizanii unei mari coaliții între stânga și dreapta.

Pe de altă parte, conservatorii îi reproșează deja lui Pittella că face jocul euroscepticilor, care după retragerea lui Piernicola Pedicini (acesta intenționa să candideze din partea grupului Europa Libertății și a Democrației Directe — EFDD) au acum un singur candidat, românul Laurențiu Rebega, din partea grupului Europa Națiunilor și Libertății (ENF) și despre care Le Monde scrie că este un 'cvasi-necunoscut'.

Dar chiar dacă formațiunile eurosceptice nu au șanse reale de a obține postul de președinte al PE, cele aproape 100 de voturi ce rezultă din însumarea mandatelor acestor formațiuni cu cele ale neafiliaților pot cântări decisiv în ecuația votului de marți de la Strasbourg.

Aranjamentele între grupuri s-ar putea concretiza într-un rezultat într-un tur de scrutin ulterior. Deocamdată întrebarea este dacă Guy Verhofstadt se va retrage și în favoarea cui ar face-o.

Totuși, faptul că 'dezbaterea la Strasbourg este în sfârșit politizată este un lucru bun', apreciază eurodeputata socialistă Isabelle Thomas. În schimb, liberala Sylvie Goulard (candidată și ea pentru scurt timp înainte ca Verhofstadt să o înlăture) este mai sceptică, temându-se că aceste alegeri riscă să fragilizeze instituția. 'Aleșii nu sunt la înălțimea provocărilor momentului. Parlamentul (European) ar avea lucruri mai bune de făcut în plină criză europeană și când Donald Trump se instalează la Casa Albă', apreciază Goulard.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
-1,71
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:1,54 m/s
Tue
0
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău