Europarlamentare | Alegerile pentru Parlamentul European au intrat în a doua zi, după ce joi socialiștii au câștigat în Olanda

  • 24 Mai 2019 16:10
Europarlamentare | Alegerile pentru Parlamentul European au intrat în a doua zi, după ce joi socialiștii au câștigat în Olanda

Alegătorii din Irlanda și Republica Cehă s-au prezentat vineri la secțiile de vot pentru scrutinul europarlamentar, după ce joi au făcut același lucru cei din Regatul Unit și Olanda, în aceasta din urmă ieșind câștigător, cu 18,4% din voturi conform sondajelor la ieșirea de la urne, Partidul Laburist (PvdA), din care face parte candidatul socialiștilor europeni la președinția Comisiei Europene, Frans Timmermans, notează dpa, preluat de Agerpres.

Principalul contracandidat al lui Timmermans pentru șefia viitorului executiv al UE este reprezentantul Partidului Popular European (PPE), germanul Manfred Weber, care a fost în ultimii cinci ani liderul grupului politic al PPE din Parlamentul European.

Șeful eurodeputaților socialiști, germanul Udo Bullmann, și-a exprimat încrederea în Frans Timmermans, în pofida estimărilor mai degrabă pesimiste ale sondajelor de opinie înaintea scrutinului european.

''În contextul general european, lucrurile arată foarte bine pentru noi. În parlament (PE) nu este vorba pur și simplu despre a găsi o majoritate la limită, ci despre capacitatea de a forma alianțe care să ne susțină politicile. Sunt sigur că vom găsi o alianță care să-l susțină pe Frans Timmermans ca președinte al Comisiei'', a spus Udo Bullmann.

Sondajele de opinie arată că partidele populiste de extremă dreapta vor obține rezultate bune, ceea ce ar putea afecta luarea deciziilor la nivelul UE în următorii cinci ani.

În Irlanda, este de așteptat ca alegerile să pună la încercare guvernul minoritar de centru-dreapta condus de Fine Gael, partidul premierului Leo Varadkar.

Irlanda organizează, de asemenea, și un referendum privind reducerea de la cinci la doi a numărului de ani în care membrii unui cuplu trebuie să trăiască separați înainte de a li se acorda divorțul. Este de așteptat ca referendumul să fie votat cu o largă majoritate, o dovadă a cât de mult s-a schimbat Irlanda după introducerea legii divorțului în 1995.

În plus, locuitorii din orașele irlandeze Cork și Limerick trebuie să răspundă și dacă doresc să aibă primari aleși prin vot direct.

Secțiile de vot din Irlanda se închid la ora locală 22:00 (21:00 GMT), în timp ce alegătorii din Cehia își pot exprima și sâmbătă dreptul de a vota. Tot sâmbătă votează alegătorii din Slovacia, Letonia și Malta, iar duminică cei din celelalte 21 de state membre ale UE.

Prezența la vot a scăzut constant după primele alegeri pentru Parlamentul European, desfășurate în 1979, ajungând la 42,6% la scrutinul din 2014. În cazul Republicii Cehe, în urmă cu cinci ani s-au prezentat la alegerile europene doar 18% dintre cetățenii cu drept de vot, în timp ce Irlanda s-a plasat la polul opus, cu o prezență de 52%. 

Sursa:Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE: Ora de vârf cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
0,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:93 %
Vint:1,54 m/s
Thu
4
Fri
6
Sat
6
Sun
3
Mon
2
Arhivă Radio Chișinău