Europa se confruntă cu o rată mare de transmitere a coronavirusului, susține OMS

  • 17 Septembrie 2020 15:12
Europa se confruntă cu o rată mare de transmitere a coronavirusului, susține OMS

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a avertizat joi că Europa se confruntă cu "o situație foarte gravă", pe măsură ce se amplifică pe continent "o rată alarmantă a transmiterii coronavirusului".

"Cazurile săptămânale înregistrate în prezent au depășit primul val din luna martie din Europa. Săptămâna trecută, de exemplu, au fost peste 300.000 de cazuri, peste jumătate din statele europene raportând o creștere mai mare de 10% a numărului de noi cazuri în decurs de două săptămâni. Din aceste țări, 7 state au raportat de două ori mai multe cazuri în decurs de 14 zile decât în aceeași perioadă în primul val", a declarat directorul regional al OMS, Hans Kluge.

"În primăvară și vară am putut vedea impactul măsurilor stricte aplicate, iar eforturile și sacrificiile noastre au fost necesare, pentru că în iunie s-au înregistrat cele mai puține cazuri. Dar creșterea cazurilor de COVID-19 în septembrie ar trebui să servească drept semnal de alarmă pentru toți. Chiar dacă creșterea numărului de cazuri se datorează și creșterii numărului de testări, este totuși alarmantă rata de transmisie a coronavirusului", a mai spus Hans Kluge. 

Sursa: RADOR

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:91 %
Vint:3,6 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
11
Wed
15
Arhivă Radio Chișinău