Europa de Est ar putea primi mai multe fonduri UE pentru a-și moderniza infrastructura petrolieră și a accepta un embargou asupra petrolului rusesc
-
09 Mai 2022 19:32
Comisia Europeană analizează posibilitatea de a oferi mai mulți bani statelor membre din Europa de Est, pentru ca acestea să își modernizeze infrastructura petrolieră, în încercarea de a le convinge să fie de acord cu un embargou asupra petrolului rusesc, a declarat luni pentru Reuters o sursă europeană, transmite Agerpres.
Măsurile fac parte dintr-un pachet mai amplu de noi sancțiuni ce vor fi impuse Rusiei după invadarea Ucrainei, însă pentru adoptarea textului legii este în continuare nevoie de un acord cu privire la mărimea investițiilor, a dezvăluit sursa, adăugând că un alt obstacol îl reprezintă îngrijorările Ciprului cu privire la o propunere de interzicere a vânzării de proprietăți imobiliare către cetățenii ruși.
Negocierile între statele membre, care au început imediat ce Comisia Europeană a publicat săptămâna trecută documentul inițial cu privire la noile sancțiuni, au întârziat aprobarea noului pachet iar textul inițial a fost revizuit în încercare a de a convinge și statele sceptice.
Conform celei de-a treia versiuni, care este elaborată în prezent, este posibil să se renunțe la ideea de a interzice tancurilor petroliere din UE să mai transporte țiței rusesc, ca urmare a presiunilor exercitate de Grecia, Cipru și Malta, a mai dezvăluit sursa citată de Reuters.
Cu toate acestea, în continuare companiile din UE vor fi împiedicate să mai ofere servicii de asigurări și alte servicii financiare pentru transportul de petrol rusesc la nivel mondial.
Conform propunerii inițiale, prezentată miercuri de Executivul comunitar, companiile europene ar fi trebuit să înceteze să mai ofere servicii de shipping, brokerage, asigurări și finanțare pentru transportul petrolui rusesc la nivel global la o lună după adoptarea noilor sancțiuni.
Pentru a intra în vigoare, cel de-al șaselea pachet de sancțiuni propus de Comisia Europeană va trebui să fie aprobat de toate cele 27 de state membre.