Europa a raportat primele decese la bolnavi de variola maimuței
-
30 Iulie 2022 11:58
utoritățile din Spania și Brazilia au anunțat, vineri, 29 iulie, la interval de câteva ore, moartea mai multor persoane care fuseseră infectate cu variola maimuței. Nu se știe încă, totuși, dacă variola maimuței a fost cauza deceselor, în condițiile în care persoanele în cauză sufereau și de alte afecțiuni. Sunt primele decese înregistrate în afara continentului african,
La nivel mondial crește la șapte numărul de decese înregistrate din luna mai, primele cinci fiind raportate în Africa, unde boala este endemică și a fost detectată pentru prima dată la om în 1970.
Un bărbat de 41 de ani, bolnav de variolă, a murit joi la Belo Horizonte, Brazilia, a anunțat, vineri, Secretariatul de Stat pentru Sănătate din statul Minas Gerais. „El era monitorizat în spital pentru alte afecțiuni clinice grave”, potrivit unui comunicat.
„Este important de subliniat că avea comorbidități grave pentru a nu provoca panică în rândul populației. Mortalitatea (n. red. - a acestei boli) rămâne foarte scăzută”, a declarat un responsabil din domeniul sănătății, care a explicat că pacientul urma un tratament pentru cancer.
Ministerul Sănătății a anunțat, vineri, primul deces al unui pacient infectat cu această boală în Spania, o premieră în Europa, fără a preciza nici cauza, nici data decesului. Cu 4.298 de cazuri înregistrate, Spania este una dintre țările cu cele mai multe cazuri de variola maimuței din lume.
Sâmbăta trecută, Organizația Mondială a Sănătății a declarat că variola maimuței este o urgență sanitară globală și a anunțat cel mai înalt nivel de alertă, după ce aproximativ 16.000 de cazuri, dintre care cinci mortale, au fost deja raportate în 75 de țări, multe dintre ele în Europa, unde boala nu era endemică.