Sectrorul nord-vestic al Mării Negre se intersectează cu linii dense de transport maritim, reunind o serie de porturi de importanță economică majoră: Constanța, Odesa, Varna sau Burgas, notează Digi24.

De asemenea, această zonă maritimă este frecvent împovărată de vreme cețoasă. În logica militară, ceața este un mediu ideal pentru operațiuni de plantare a minelor marine.

Istoria secolului XX ne oferă dovada. În timpul celor două războaie mondiale, minele marine au fost folosite pentru a impune blocadă porturilor, precum și pentru amenințarea comunicării maritime de coastă. Sectorul nord-vestic al Mării Negre s-a numărat printre țintele principale.

Multe dintre minele folosite atunci bântuie încă și astăzi largul coastelor, reprezentând un permanent pericol pentru rutele navale.

„Flota Mării Negre a Rusiei (poziționată în baza din Sevastopol, Peninsula Crimeea – n.r.) a acumulat o experiență considerabilă în luptele pe bază de mine în regiune. Această flotă a fost, în mod tradițional, liderul marinei în materie de abilități de desfășurare a unor multiple câmpuri minate”, scrie autorul analizei, Ihor Kabanenko.

„Plantatoarele” de mine marine și navele de aterizare, precum și aviația maritimă, sunt capabile tehnic să poziționeze 1.000 de mine dintr-o singură operațiune. Vorbim despre un explozibil cu ancoră și de fund, dotat cu fuzibili combinați.

Minele pot fi folosite de către aeronave, nave de suprafață și submarine.

Capacitatea lor de scufundare atinge 120 de metri, iar raza zonei afectate se întinde până la 70 de metri. Există însă un număr de mine de adâncime care pot fi utilizate până la 1.500 de metri sub apă.

„Minele navale, armament caracterizat prin rentabilitate și printr-o mare putere de distrugere, sunt dificil de detectat și de neutralizat”, subliniază Kabanenko, adăugând că explozia unei singure mine poate compromite libertatea de navigație. 

Dimensiunea operațională a sectorului nord-vestic al Mării Negre este „de așa natură, încât dacă o mină ar exploda subit sub coca unei nave comerciale, cel mai probabil că ar paraliza întregul flux de navigație”.

Ihor Kabanenko spune că anexarea Peninsulei Crimeea ar trebuie să ne ofere un exemplu concludent despre politica „elementului-surpriză”, cunoscută și ca doctrina „maskirovka”, pe care o practică Rusia.

De aceea, subliniază el, nu trebuie scoasă din calcul amenințarea rusă pe această arteră de securitate națională.

Nu ar fi în afara sferei posibilității ca „Rusia să efectueze activități ofensive de minare” în sectorul nord-vestic al Mării Negre. Totodată, probabilitatea unui „război intens” bazat pe mine navale „nu trebuie exlclus”.

Acestea fiind datele pericolului, care ar fi atunci soluția? O prezență defensivă prin rotație la Marea Neagră a Grupului Permanent al NATO pentru Contramăsuri împotriva Minelor, „întărită de active bulgare, române, turce și ucrainene” ar putea fi o „posibilă soluție”.

Grupul Permanent al NATO pentru Contramăsuri împotriva Minelor este specializat în operațiuni de deminare.