Aceasta e și părerea unora dintre cei mai reputați speologi. Cum a început povestea Peșterii Urșilor aflăm din lucrarea publicată în anul 2014, sub egida Societății Române de Speologie, de Iosif Viehmann și Ovidiu Guja.

În anii 70, locuitorii din Chișcău, un sat aflat la poalele Munților Bihorului, duceau o viață obișnuită. Ei își împărțeau preocupările între munca câmpului, practicarea meșteșugurilor tradiționale și munca la întreprinderea care făcea prospecțiuni miniere și exploata piatra în cariere. Deschiderea carierei din dealul Măgura, care domină satul și Valea Crăiasa, reprezenta o sursă nouă de venit.

Monotonia vieții de zi cu zi a fost întreruptă în ziua de 17 septembrie 1975. În acea zi, minerul Traian Curta, care lovea roca cu un ciocan pneumatic, dizlocă o bucată de calcar care descoperă o gaură în stâncă, în care cad ciocanul și minerul. După o cădere pe verticala de 9 metri, minerul aprinde bricheta și vede cu groază în jurul lui o mulțime de oase și un craniu hidos. În final, e scos din groapă și dus la spital, de unde e eliberat dupa trei zile cu diagnosticul “sănătos”. Traian Curta tocmai descoperise Peștera Urșilor.

Profesorul Iosif Viehmann de la Institutul de Speologie “Emil Racoviță” din Cluj a fost unul dintre primii cercetători ai peșterii de la Chișcău. După cinci ani de studii făcute aici de Institutul de Speologie, peștera e deschisă publicului în anul 1980.

“Peștera Urșilor e cea mai frumoasă peșteră a României” apreciază profesorul Iosif Viehmann, decanul de vârstă al speologilor din România, care adaugă că: “ea adăpostește cel mai mare număr stalagmite pe metrul pătrat: 215″.

Cu o lungime de peste 1.500 de metri, peștera se compune din patru galerii principale.

Prima, cea superioară, se împarte la rândul ei în trei galerii și poate fi vizitată de turiști.

Cea de-a doua, în care se ajunge printr-un puț vertical de 30 de metri, e rezervată cercetărilor științifice.

Denumirea peșterii provine de la numeroasele urme și oase de urs de cavernă (Ursus spelaeus) găsite aici. Scheletul reconstituit al unui exemplar poate fi văzut la capătul Galeriei Emil Racoviță. Peștera era un loc de adăpost pentru aceste animale, dispărute acum 15.000 de ani.

Galeria Oaselor e secțiunea de la intrare. Vizitatorii au posibilitatea să vadă oasele de urs așa cum au fost găsite. Aici se află și crăpătura prin care a pătruns în interior, fără voia lui, primul vizitator al peșterii, minerul Traian Curta.

Galeria Emil Racoviță e cea mai mare galerie din porțiunea amenajată a peșterii, botezată după marele speolog si cercetător. Formațiunile calcaroase spectaculoase, stalactitele, stalagmitele, coloanele cu diferite forme lasă frâu liber imaginației celui care le privește.

Galeria Lumânarilor și-a primit numele după numeroasele stalagmite, unele dintre ele cu forme dintre cele mai bizare. Această galerie duce spre ieșire din peșteră, creată în mod artificial, astfel încât să nu distrugă bogăția formațiunilor calcaroase.

Peștera Ursilor poate fi vizitată într-un traseu mai lung prin Apuseni, care include atât nume vestite, cum e Peștera-ghețar de la Scărișoara, cât și nume mai puțin cunoscute, cum e, nu departe de ghețar, Poarta lui Ionele. Astăzi, teritoriul pe care e situată Peștera Ursilor face parte din Parcul Natural Apuseni.

Muzeul etnografic “Horea și Aurel Flutur” din Chișcău

Înainte de descoperirea Peșterii Urșilor, localitatea Chișcău era interesantă doar pentru turiștii pasionați de etnografie, care căutau casa soților Flutur. Aceștia începuseră, prin anii 1970, să adune obiectele cu care au pus bazele actualului muzeu etnografic “Horea și Aurel Flutur”. Cu o colecție de peste 2.000 de obiecte, muzeul e astăzi un punct major de interes pentru cei care vizitează zona. Din colecție particulară, el a intrat în circuitul muzeal oficial în anul 2005, când a primit avizul de principiu pentru funcționare.

Un material de Radio Cluj