EUalegROmania! Muzeul de locomotive și fântâna cinetică din Reșița

  • 12 Decembrie 2014 13:09
EUalegROmania! Muzeul de locomotive și fântâna cinetică din Reșița

Dacă pașii vă poartă prin Reșița, nu ezitați să vizitați două obiective turistice pe care nu le veți uita ușor.

Muzeul de locomotive de la Reșița, cel mai mare din Europa

Fluierul ultimei locomotive cu abur care a poposit în Reșița s-a auzit în urmă cu doi ani. Atunci au fost sărbătoriți 140 de ani de la fabricarea primei locomotive în orașul de pe Bârzava și 40 de ani de la inaugurarea Muzelui de locomotive. De altfel, Reșița se mândrește cu cel mai mare muzeu de locomotive cu aburi, în aer liber, din Europa. Toți cei care traversează municipiul, obligatoriu fac un popas în Triaj, acolo unde pot fi admirate 16 exemplare de toată frumusețea.

Muzeul a luat ființă în 1972, la aniversarea unui secol de producție de locomotive cu aburi la Reșița. Din cele 16 exemplare expuse, 14 sunt produse la Reșița, cea mai importantă fiind locomotiva „Resicza”, prima din cele trei locomotive cu aburi construite în spațiul sud-est european, la Reșița, între anii 1872-1873. Este expusă pe un piedestal chiar la intrarea în muzeu, suferind puține modificări de-a lungul vremii. Proiectată de John Haswell, piesa are 4.48 m lungime și o greutate în serviciu de 11,5 tone. A fost recuperată în anul 1961 de la Câmpia Turzii, unde fusese garată pe o linie de manevră. Este o locomotivă tender cu două roți cuplate, care se poate înscrie în curbe cu raza de maxim 45 m, are o forță de tracțiune de 1125 kg și 45 CP la viteza de 11 km/h.

Un alt exponat deosebit este Locomotiva 230.516, fabricată în 1936, clasată în Tezaurul Patrimoniului Național Cultural. Locomotiva a fost comandată, de către Regele Ferdinand, societății Ernesto Breda, din Milano, cu specificația ca vagoanele sale să-i poată oferi tot confortul pe parcursul călătoriilor sale oficiale. Garnitura a fost finalizată după moartea Regelui, dar în vagoanele sale au călătorit, de-a lungul timpului, Carol al II-lea, Mihai I, Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu, dar și demnitari străini, precum Gerald Ford, Henry Kissinger, Leonid Brejnev, Erich Honecker și Todor Jivkov.

În total la Reșița au fost fabricate 1.491 de locomotive cu aburi, până în anul 1964, când s-a trecut la producerea de locomotive Diesel și mai apoi electrice. Din anul 2004, Muzeul Locomotivelor cu Abur de la Reșița se află pe Lista Monumentelor Istorice.

Cea mai frumoasă „simfonie lichidă”

Lăsăm în urmă muzeul și ajungem la o altă atracție a orașului. Un obiectiv mult mai tânăr, care va împlini în această lună doar 30 de ani. Este vorba de Fântâna cinetică din centrul municipiului. De o frumusețe și creație tehnică deosebite, a devenit simbolul reședinței Banatului Montan, vizualizând armonia dintre frumusețile locurilor, talentul artistic al omului din zonă și știința de a prelucra metalele.

Inaugurată la 23 august 1984, fântâna cinetică este opera sculptorului Constantin Lucaci, cea mai frumoasă „simfonie lichidă” din cele 9 fântâni monumentale realizate de maestrul luminii în mai multe orașe din România: Constanța, Drobeta Turnu Severin, Vaslui, Brăila, Giurgiu și Alba lulia.
Cea din Reșița este compusă din două părți, una fiind alcatuită din 6 elemente și una dintr-un singur picior cu mai multe brațe. Noaptea este luminată în diverse culori. E ca o horă de oțel și apă.

Ajunși în fața fântânii, lăsați ca stropii care sar din dansul apei să vă împrospăteze fața ca roua dimineții. La Reșița, chiar dacă cerul e fără nicio umbră de nor, puteți vedea curcubeul de două-trei ori pe zi. Este încă unui din „miracolele” fântânii lui Constantin Lucaci. Da, sub efectul ploii cinetice, curcubeul apare printre picăturile minuscule de apă străbătute de raze de soare.

Fântâna este un loc de popas și de taifas, dar și un loc de întâlnire a îndrăgostiților. Nu întâmplător, la sfârșit de săptămână, în zilele pentru nunți, veți vedea perechi de tineri, mire și mireasă, care vin de la Biserica translatată, după cununia religioasă, și se fotografiază aici, pe fundalul coroanelor de apă într-o mișcare cinetică cu semnificația temeiniciei căsniciei și a tinereții noii familii.

Un material de Radio Reșița

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
7,24
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0 m/s
Fri
10
Sat
12
Sun
14
Mon
14
Tue
14
Arhivă Radio Chișinău