Erdogan a transformat în moschee încă o biserică bizantină

  • 21 August 2020 14:21
Erdogan a transformat în moschee încă o biserică bizantină

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a emis vineri un decret prezidențial de transformare a bisericii Sfântul Mântuitor din Chora, un monument medieval bizantin situat în vestul orașului Istanbul și care era muzeu, în moschee, relatează vineri website-ul Greek Reporter Europe, citat de AGERPRES. 

Măsura urmează deciziei din iulie de a transforma Hagia Sofia în moschee, condamnată de comunitatea internațională.

Schimbarea statutului acestui monument a fost adoptată în decembrie 2019, dar decizia Consiliului de Stat al Turciei nu a fost pusă în aplicare până în prezent.

Chora este unul dintre splendidele exemple de artă bizantină și încă păstrează mozaicuri și fresce. Interiorul este acoperit cu scene biblice și portrete cu Iisus și sfinți datând din secolul al XIV-lea.

Înainte de a converti Sfânta Sofia, fostă catedrală a patriarhiei din Constantinopol în timpul Imperiului Bizantin, istoricul francez Fabrice Monnier remarca faptul că Turcia a transformat deja două biserici-muzeu înapoi în moschei în ultimii ani, la Iznik, fost Nicaea, și la Trabzon.

Biserica Sfântul Mântuitor din Chora este diferită, a declarat Monnier pentru Le Figaro. "Mozaicurile și frescele sale frumoase acoperă aproape toți pereții și cupolele bisericii", a spus el. "Ar fi greu de imaginat că va fi transformată din nou în moschee fără a fi acoperite în totalitate", a adăugat el.

Turcii otomani au transformat Chora în moschee la o jumătate de secol după cucerirea Constantinopolului în 1453, ascunzându-i bogatele opere de artă sub un strat de tencuială deoarece islamul interzice reprezentările vizuale.

După Al Doilea Război Mondial, Turcia, atunci seculară, a retransformat-o în Muzeul Kariye și a permis unor experți americani să o restaureze pentru a-i reda vechea glorie. Mozaicurile și frescele unice sunt expuse din 1958.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Colecția de Jazz cu Daniela Nicolae
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău