Ennio Morricone, autorul coloanelor sonore ale unor filme celebre, a murit luni dimineață la o clinică din Roma, unde era internat pentru complicații apărute după ce suferise o fractură de femur.
Imediat, la porțile clinicii Campus Bio Medico din Roma au apărut grupuri de jurnaliști, iar avocatul și prietenul lui Morricone, Giorgio Assumma, a ieșit pentru a citi scrisoarea de adio a celebrului compozitor.
„Eu, Ennio Morricone, am murit. Îi anunț astfel pe toți prietenii mei care mereu mi-au fost aproape, dar și pe cei aflați departe de mine, de care mă despart cu mare afecțiune”, a scris artistul în debutul acestui text.
Ennio Morricone, premiat cu Oscar, a precizat că motivul acestei despărțiri este unul singur: „Nu am vrut să deranjez”.
Un gând „special” îi adresează lui Peppucio - regizorul Giuseppe Tornatore -, cu care Ennio Morricone a lucrat la toate filmele sale și soției acestuia, Roberta Pacetti, pe care renumitul compozitor îi numește „prieteni dragi, foarte prezenți în ultimii ani ai vieții mele”.
Artistul adresează multe gânduri bune și surorilor sale - Adriana, Maria și Franca; celor patru copii ai săi - Marco, Alessandra, Andrea și Giovanni; și nepoților lui - Francesca, Valentina, Francesco și Luca.
Nu în ultimul rând, Ennio Morricone i-a adresat câteva cuvinte și soției sale, Maria Travia, care i-a stat alături de când s-au cunoscut, în 1950.
„Către ea îmi îndrept toată dragostea care ne-a ținut legați și pe care regret că o părăsesc. Ei îi spun un adio dureros”, încheie marele compozitor italian.