Embargoul rusesc i-a făcut pe vinificatorii din Moldova să revadă standardele de calitate
-
16 Ianuarie 2018 10:39
Embargoul rusesc a dat un imbold vinificatorilor moldoveni în a-și revizui standardele de calitate și a căuta noi piețe mai sigure, arată o analiză efectuată de IDIS „Viitorul. Această situație a venit după semnarea Acordul de Liber Schimb cu UE de către Republica Moldova.
În top cinci state din UE unde Republica Moldova exportă cele mai mari cantități de vinuri sunt: Romania – 3,46 milioane de dolari, Polonia – 3 milioane de dolari, Cehia – 2,3 milioane de dolari, Marea Britanie – 0,92 milioane de dolari și Ungaria – 0,85 milioane de dolari, transmite IPN.
Embargoul rusesc, menționează experții IDIS, a fost o lovitură dură pentru vinificatorii moldoveni, care nu erau pregătiți să facă față respectivului șoc. O parte dintre ei au falimentat, iar alți s-au reorientat pe alte piețe. Revenire a vinificatorilor moldoveni pe piața rusească la cotele de dinaintea embargoului nu se va mai întâmpla, cred specialiștii. Locul acestora a fost luat de către vinurile din Chile sau Argentina, care de altfel sunt mai ieftine față de cele din Republica Moldova.
Ultimul embargou rusesc pentru vinurile moldovenești a fost instituit în septembrie 2013 și a fost un răspuns la intenția și semnarea de către Chișinău a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Totodată, Moscova promovează politica standardelor duble în condițiile în care mai târziu o parte din companiile de vinuri din Găgăuzia și regiunea din stânga Nistrului și-au reluat exporturile în Federația Rusă.
Experții IDIS mai spun că Republica Moldova are un avantaj pe piața vinurilor – are cea mai mare densitate a viilor la nivel european, fiind a șasea la număr ca suprafață de vie.