Elveția: Toți angajații firmei Nord Stream 2 au fost concediați
-
01 Martie 2022 12:53
Toți angajații consorțiului cu sediul în Elveția care stă în spatele controversatului proiect Nord Stream 2 au fost concediați, a anunțat ministrul elvețian al Economiei, Guy Parmelin, transmite DPA, citat de AGERPRES.
Săptămâna trecută, autoritățile germane au suspendat procedurile de autorizare a gazoductului Nord Stream 2, un proiect de 11 miliarde de dolari care ar fi urmat să dubleze livrările de gaze naturale rusești în Germania, tot ca răspuns la acțiunile Rusiei în Ucraina.
Parmelin a anunțat la televiziune că firma Nord Stream 2 cu sediul în Elveția a concediat aproximativ 140 de angajați.
Acest proiect controversat este una din victimele comerciale cele mai vizibile ale conflictului din Ucraina. Și Statele Unite au impus sancțiuni săptămâna trecută, astfel încât se interzice altor firme să facă afaceri cu consorțiul cu sediul în Elveția.
Germania, cea mai mare economie europeană, este presată de mai mult timp de alte state din Occident pentru a deveni mai puțin dependentă de gazele rusești, însă planurile Berlinului de a închide toate centralele nucleare, până la finalul lui 2022, și toate termocentralele pe cărbune, până în 2030, au restrâns foarte mult opțiunile disponibile.
Ministrul Economiei, Robert Habeck, a descris expansiunea accelerată a capacității pentru energia regenerabilă ca un element cheie în obiectivul de a face Germania mai puțin dependentă de livrările de combustibili fosili din Rusia.
Un secretar de stat în Ministerul Economiei, Franziska Brantner, a declarat pentru postul de radio Deutschlandfunk că primul proiect de lege a fost deja prezentat.
"Intenționăm să facem un efort real național pentru a extinde energia regenerabilă", a afirmat Brantner.
Presa germană citase anterior un document al Ministerului Economiei în care se arată că Germania vrea să-și acopere aproape toate nevoile sale de electricitate cu livrări din surse regenerabile până în 2035, față de obiectivul precedent - până în 2050.
Brantner a declarat: "Nu este doar o problemă de protecție a mediului, ci și una reală de securitate, trebuie să facem totul pentru acest obiectiv".
Shell, Wintershall Dea, Uniper, Engie și OMV sunt companiile occidentale care s-au alăturat ca parteneri de finanțare în proiectul de infrastructură condus de Gazprom. Marți, Shell a anunțat că va renunța la toate societățile sale mixte pe care le deține împreună cu producătorul de gaze Gazprom, ca urmare a invaziei Rusiei în Ucraina. Gigantul anglo-olandez renunță inclusiv la implicarea sa în gazoductul Nord Stream 2.