Elevii și studenții care vor merge la studii în România și nu sunt vaccinați, scutiți de carantină

  • 20 Septembrie 2021 18:25
Elevii și studenții care vor merge la studii în România și nu sunt vaccinați, scutiți de carantină

Ambasada României în Republica Moldova informează că Republica Moldova a fost încadrată în zona galbenă de clasificare a țărilor/teritoriilor în funcție de rata de incidență cumulată, măsura intrând în vigoare începând cu data de 19 septembrie 2021.

Ambasada amintește că, începând cu 10 septembrie 2021, a fost prelungită cu 30 de zile starea de alertă pe teritoriul României. Astfel, toți cetățenii Republicii Moldova, posesori de pașapoarte biometrice, pot intra în România, indiferent de scopul călătoriei (spre exemplu, ședere pe termen scurt, tranzit), însă pot fi plasați în carantină dacă nu se încadrează în excepțiile prevăzute de legislație.

Regula generală prevede că pentru cetățenii străini și apatrizii care sosesc în România, indiferent de zona din care vin (verde, galbenă sau roșie), inclusiv din Republica Moldova, se instituie măsura carantinei pentru o perioadă de 14 zile (cu excepția celor vin din UE/ SEE/ Confederația Elvețiană).

Sunt scutiți de la măsura carantinei persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și elevii/studenții cu sau fără cetățenie română cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare, sau care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori.

Informații suplimentare, privind și alte categorii de persoane scutite de la măsura carantinei, găsiți site-ul oficial al Ambasadei România din Republica Moldova.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
16,63
Cer senin
Umiditate:54 %
Vint:0,51 m/s
Fri
18
Sat
14
Sun
15
Mon
17
Tue
19
Arhivă Radio Chișinău