ELECTORALA 2025 | CEC a înregistrat „Partidul Nostru” și pe Tatiana Crețu în cursa electorală. Alți doi candidați independenți, respinși

  • 26 August 20:34
ELECTORALA 2025 | CEC a înregistrat „Partidul Nostru” și pe Tatiana Crețu în cursa electorală. Alți doi candidați independenți, respinși

Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat lista Partidului Politic „Partidul Nostru” pentru participarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025. Formațiunea va concura cu un număr de 103 candidați la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova. Totodată, CEC a înregistrat simbolul electoral al partidului, a confirmat reprezentantul formațiunii în cadrul Comisiei și a desemnat persoana responsabilă de gestionarea fondurilor electorale (trezorierul).

Totodată, Tatiana Crețu a fost înregistrată în calitate de candidat independent pentru alegerile parlamentare.

CEC a respins cererea de înregistrare a Nataliei Clevadî, care a depus dosarul pentru a candida ca independentă. În urma verificării listelor de subscripție, au fost validate doar 65 de semnături, sub pragul minim de 1.000 necesar pentru o femeie candidat.

A fost respinsă și cererea depusă de Igor Ianac, candidat independent, care a prezentat liste de subscripție cu 1.816 semnături, insuficient față de pragul minim de 2.000 de semnături prevăzut de legislație.

De asemenea, CEC a modificat hotărârea anterioară privind Blocul electoral „ÎMPREUNĂ”, aprobând suplinirea listei cu trei candidați.

În ceea ce privește observarea alegerilor, CEC a acreditat 180 de observatori naționali din partea Asociației Obștești „Promo-LEX” și 132 de observatori din partea „Uniunii Juriștilor din Moldova”. De asemenea, 2 observatori internaționali au fost acreditați din partea Biroului de Cooperare al Elveției/Reprezentanței Ambasadei Confederației Elvețiene în Republica Moldova.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
19,4
Cer senin
Umiditate:27 %
Vint:2,06 m/s
Wed
22
Thu
24
Fri
25
Sat
27
Sun
29
Arhivă Radio Chișinău