Electorala 2024 | Partidul „Șansă” a fost exclus din lista participanților la referendum

  • 14 Septembrie 14:53
Electorala 2024 | Partidul „Șansă” a fost exclus din lista participanților la referendum

Partidul „Șansă” a fost exclus din lista participanților la referendum și nu va putea organiza activități de campanie la exercițiul electoral din 20 octombrie.

În ședința sa de sâmbătă, 14 septembrie, Comisia Electorală Centrală (CEC) și-a revocat o hotărâre anterioară și a anulat înregistrarea partidului pentru scrutin ca urmare a deciziei executorii a Curții de Apel Bălți prin care activitatea Partidului „Șansă” a fost limitată pentru trei luni.

Președintele Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, a adus critici membrilor CEC și a declarat în ședință că decizie „încalcă dreptul unui partid de a participa la un proces democratic”.

Partidul „Șansă” a fost înregistrat de CEC în calitate de participant la referendum pe 7 septembrie 2024. Membrii Comisiei notau atunci că înregistrarea poate fi revocată, „în cazul emiterii deciziei judecătorești executorii privind limitarea activității solicitantului”.

Amintim că la mijlocul lunii august, Judecătoria Bălți a limitat activitatea partidului „Șansă”, afiliat oligarhului fugar Ilan Șor, pentru o perioadă trei luni, inclusiv în campania electorală pentru alegerile prezidențiale și referendumul din 20 octombrie.

Instanța a pronunțat decizia ca urmare a unui demers al Ministerului Justiției care ceruse limitarea activității acestui partid pentru șase luni din cauza neregulilor în actele financiare depistate de Comisia Electorală Centrală (CEC).

La 11 septembrie, examinând recursul Partidului „Șansă”, Curtea de apel Bălți a menținut decizia primei instanțe.

În urma deciziei CEC din 14 septembrie curent, în lista participanților la referendum înregistrați oficial au rămas șase partide cu opțiunea „DA” și două partide cu opțiunea „NU”.

 

ÎNREGISTRAREA PARTICIPANȚILOR LA REFERENDUM

Nr.

PARTID/BLOC ELECTORAL

ABREV.

Opțiunea aleasă

Data depunerii

Data înregistrării

1.

Partidul Comuniștilor din Republica Moldova

PCRM

NU

21.08.2024

23.08.2024

2.

Partidul Verde Ecologist

PVE

DA

26.08.2024

29.08.2024

3.

Mișcarea „Respect Moldova”

MRM

DA

29.08.2024

31.08.2024

4.

Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa

ALDE

DA

30.08.2024

02.09.2024

5.

Partidul „Renaștere”

PR

NU

03.09.2024

06.09.2024

6.

Coaliția pentru Unitate și Bunăstare

CUB

DA

10.09.2024

12.09.2024

7.

Blocul electoral „Împreună”

BEI

DA

10.09.2024

12.09.2024

8.

Partidul Acțiune și Solidaritate

PAS

DA

10.09.2024

12.09.2024

9.

Mișcarea Alternativa Națională

MAN

DA

13.09.2024

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
19,4
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,06 m/s
Mon
14
Tue
15
Wed
16
Thu
19
Fri
19
Arhivă Radio Chișinău