ELECTORALA 2024 | Joi este ultima zi în care mai sunt recepționate voturile prin corespondență

  • 30 Octombrie 18:11
ELECTORALA 2024 | Joi este ultima zi în care mai sunt recepționate voturile prin corespondență

Joi este ultima zi în care mai sunt recepționate voturile prin corespondență pentru cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, transmite IPN. „Recepționarea este în proces, iar o bună parte din plicuri deja au venit. Totuși mâine este termenul limită pentru expedierea acestor plicuri, astfel încât să poată fi procesate în timp util și contabilizate, așa cum prevede legislația în vigoare”, a declarat vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe.

Ministrul a declarat că, odată ce votul prin corespondență, care este pilotat în șase state, se va dovedi util, va putea fi aplicat și la alegerile viitoare.

Pentru alegerile din 20 octombrie au fost recepționate 1 344 de plicuri din cele 1 808 expediate alegătorilor care au solicitat să voteze prin corespondență. În turul al doilea pot vota prin corespondență și alegătorii care nu au participat la scrutinul din 20 octombrie, dar au primit plicul cu materialele electorale, adică toți 1808.

Votul prin corespondență este pilotat în SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Știri* Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
1,63
Cer acoperit de nori
Umiditate:95 %
Vint:7,2 m/s
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
0
Thu
5
Arhivă Radio Chișinău