Electorala 2024 | Cetățenii vor putea să semneze electronic pentru susținerea candidaților la prezidențiale

  • 14 August 13:07
Electorala 2024 | Cetățenii vor putea să semneze electronic pentru susținerea candidaților la prezidențiale

Alegătorii vor putea să semneze electronic pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova, transmite MOLDPRES.

Potrivit CEC, la alegerile prezidențiale din 20 octombrie colectarea semnăturilor pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova se admite complementar prin intermediul Sistemului Informatic „Lista de subscripție electronică”, gestionat de Comisia Electorală Centrală. Autentificarea și semnarea în Sistem va fi posibilă doar cu ajutorul semnăturii electronice sau mobile, prin intermediul Serviciului de autentificare și control al accesului MPass.

Astfel, grupul de inițiativă va prezenta pe suport de hârtie listele de subscripție cu numărul minim stabilit de legislația electorală, de 15.000 de semnături valabile ale susținătorilor, iar diferența până la 25.000 de semnături va putea fi colectată prin intermediul sistemului.

CEC reamintește că un alegător poate susține, prin semnătură pe listele de subscripție, mai mulți candidați, însă nu poate susține același candidat, prin semnătură, de două și mai multe ori.

Recepționarea documentelor în vederea înregistrării grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de Președinte al Republicii Moldova va începe la 21 august curent.

 

Electorala 2024 | Cetățenii vor putea să semneze electronic pentru susținerea candidaților la prezidențiale

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de prânz București
Meteo Chișinău
1,24
Cer senin
Umiditate:69 %
Vint:1,03 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău