Electorala 2023 | Peste 26 de milioane de lei au cheltuit concurenții electorali în campania pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie
-
30 Octombrie 2023 08:12
În campania pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie, concurenții electorali au cheltuit până acum, peste 26 de milioane de lei, potrivit datelor raportate la Comisia Electorală Centrală, scrie portalul alegeri.md, dezvoltat de Asociația ADEPT.
În ultimele patru săptămâni de campanie (perioada 30 septembrie – 27 octombrie), cei mai mulți bani i-a cheltuit Partidul Acțiune și Solidaritate – aproximativ 6,7 milioane de lei.
Partidul de guvernământ este urmat de Partidul Socialiștilor – cu 3,4 milioane de lei, de formațiunile extraparlamentare Partidul ”Șansă” și Partidul Nostru – ambele cu câte circa 3 milioane de lei, în timp ce Mișcarea Alternativa Națională a cheltuit 2,5 milioane.
Partidul ”Renaștere” a folosit în actuala campanie, conform datelor raportate la CEC, 1,6 milioane de lei, iar Partidul Social Democrat European și Partidul Liberal Democrat – câte puțin peste 1 milion de lei.
Platforma Demnitate și Adevăr a cheltuit până acum în jur de 800 de mii de lei, iar Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei și Coaliția pentru Unitate și Bunăstare – câte aproximativ 700 de mii de lei.
Vineri, 3 noiembrie, este ultima zi de campanie electorală pentru alegerile locale. Potrivit Codului electorali, sâmbătă și duminică, în ziua votării, agitația electorală este interzisă.
La alegerile din 5 noiembrie urmează să fie aleși 898 de primari și peste 11 mii de consilieri locali. Dacă primarii nu sunt aleși din primul tur, adică nu au întrunit cel puțin jumătate din numărul de voturi, urmează să aibă loc peste două săptămâni un al doilea tur de scrutin cu primii doi candidați cu cele mai multe voturi obținute.