ELECTORALA 2019 | Răspunsul CEC la sesizarea Blocului „ACUM” împotriva PD în legătură cu eliminarea conturilor false de către Facebook
-
22 Februarie 2019 09:03
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că a decis să nu examineze și să restituie contestația depusă de Blocul „ACUM” împotriva PD referitor la lichidarea mai multor conturi false și pagini de către Facebook, care a menționat că acestea ar avea legătură cu angajați ai Guvernului.
Potrivit CEC, legislația prevede că acțiunile concurenților electorali se contestă direct în instanța de judecată în termen de trei zile. „Contestațiile ce vizează mijloace de informare în masă scrise se examinează de către instanțele de judecată, iar publicitatea electorală în rețeaua internet și prin intermediul telefoniei mobile etse asimilată publicității lectorale în presa scrisă”, se mai arată în răspunsul Comisiei.
Amintim că Facebook a decis să lichideze 168 de conturi false, 28 de pagini și 8 conturi pe Instagram din cauza că ar fi răspândit informații manipulatoare, având un „comportament neadecvat coordonat”. De asemenea, compania susține că în această activitate ar fi implicați angajați ai Guvernului. Blocul „ACUM” susține că una din persoanele blocate este vicepreședintele Organizației de tineret a PD, Ion Harghel.