ELECTORALA 2019 | Expert: După 24 februarie am putea avea alegeri repetate

  • 21 Februarie 2019 09:47
ELECTORALA 2019 | Expert: După 24 februarie am putea avea alegeri repetate

Analistul politic Anatol Țăranu nu exclude posibilitatea ca, pe fonul nevalidării alegerilor parlamentare din 24 februarie, să aibă loc alegeri repetate.

El susține că ultimele evenimente și declarații apărute în spațiul public îi pun pe socialiști în dificultate. Declarația a fost făcută la dezbaterile publice cu tema: „Alegeri 2019: Scenarii post-electorale în viziunea experților în politologie, sisteme electorale și sociologie”, ediția a 108-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizate de Agenția de presă IPN.

„Ceea ce a scris presa despre cazul de la ambasada Republicii Moldova în Federația Rusă sau reapariția pe scenă a dosarului Bahamas, acolo unde este vorba despre finanțarea din exterior. Iar faptul că în spațiul public se discută destul de intens ideea că în campania electorală actuală au fost implicate vreo 20 de milioane de dolari, euro sau nu mai știu ce care au fost aduse cu un avion sunt argumente mai mult decât suficiente pentru a pune sub semnul întrebării legalitatea desfășurării acestui scrutin electoral. Problema este cine controlează acest proces”, a remarcat Anatol Țăranu. 

Analistul politic susține că, cel mai probabil, după alegeri, oamenii trebuie să se aștepte la o coaliție de stânga, lucru care ar diminua intensitatea cursului european în Republica Moldova, dar nu o să-l anuleze. Potrivit lui, acest lucru va face ca PSRM să-și erodeze foarte serios viitorul, inclusiv cel electoral, dar nu exclude că s-ar putea forma o guvernare pro-europeană, chiar dacă ar fi una minoritară. „Cred că imediat după alegeri, când va fi absolut clar care vor fi rezultatele și cum s-au împărțit mandatele, una din primele acțiuni pe care o să le facă PDM va fi să se adreseze către ACUM cu propunerea de a face o guvernare pro-europeană și o să-i pună într-o dificultate enormă, dacă refuză. Situația se complică pentru ACUM considerabil, pentru că, refuzând o asemenea combinație – o guvernare pro-europeană – ei riscă să intre în alegeri anticipate cu reputația foarte șifonată”, a spus Anatol Țăranu.

El susține că PDM poate propune Blocului ACUM să voteze un guvern pro-european minoritar, ofertă care ar putea fi acceptată pentru ca Blocul să nu-și șifoneze imaginea,. „În cazul acesta ei ar putea merge în alegeri anticipate, care cu siguranță vor exista pentru că un guvern minoritar nu poate să dureze patru ani. În cazul acesta, ei își păstrează reputația, precum că au votat un guvern pro-european, dar că nu a făcut coaliție cu un partid pe care îl desconsideră. Dacă același lucru se va întâmpla cu guvernul minoritar al socialiștilor, Blocul ACUM riscă, în perspectiva alegerilor anticipate, să piardă foarte mult pentru că au propulsat la putere un partid antieuropean eminamente, chiar dacă Igor Dodon și unii membrii de partid încearcă să dreagă busuiocul vorbind despre faptul că sunt un partid multivectorial”.

Anatol Țăranu susține că în actuala campanie electorală, lucru confirmat și de toate sondajele, există trei favoriți incontestabili – PSRM, PDM și Blocul ACUM. „Ei vor fi în Parlament. Enigma este dacă la ei se va adăuga al patrulea concurent. Cel mai probabil el va veni din zona Partidului „Șor”, consideră Anatol Țăranu. În opinia sa, o senzație a acestei campanii este faptul că „Partidul Comuniștilor practic nu are șanse„. „Astfel, favoriții de ieri ai scenei politice moldovenești, aproape că nu au șanse să intre în Parlament”. Cât ține de ponderea favoriților în legislativ, analistul crede că socialiștii, care își construiesc mesajul electoral pe factorul geopolitic, vor fi pe locul întâi și e puțin probabil că în acest sens va exista vreo surpriză. Potrivit lui, faptul că PSRM e favorit prin utilizarea acestui mesaj, îi dezavuează pe acei comentatori care s-au grăbit să anunțe „moartea” prematură a factorului geopolitic în politica moldovenească, „fapt care nu este așa”.

Anatol Țăranu menționează că PDM a avut interesul să diminueze mesajul geopolitic, fiindcă „el nu se regăsea în acest mesaj cu rezultate bune. Și aceasta în condițiile în care în ultimii zece ani la guvernarea țării sunt forțe care anunță foarte precis o orientare geopolitică, iar succesele pe această dimensiune nu sunt tocmai surprinzătoare ca să-i facă pe electori să-i voteze. Și PDM a făcut foarte mult ca senzația că factorul geopolitic nu are valoare să fie încetățenită, dar aceasta nu înseamnă că geopolitica nu are un rol important”.

Analistul consideră că „momeala” legată de lipsa de importanță a componentei geopolitice a fost „mușcată” de Blocul ACUM și, în opinia sa, „o bună parte din pierderile electorale pe care le va înregistra vor reieși din faptul că ei nu au fost capabili să valorifice factorul geopolitic”. Potrivit lui, „când se spune că socialiștii vor fi cei mai bine cotați pe scena politică moldovenească, aceasta nu înseamnă că ei au șansele cele mai bune pentru a determina viitoarea configurație politică. Dacă PSRM va participa la o combinație de guvernare, va avea un rol secund, chiar dacă în plan numeric va înregistra un număr mai mare de mandate în comparație cu partenerii săi. Și cel mai probabil acest lucru va fi făcut cu PDM”. De asemenea, analistul înclină să creadă că socialiștii ar putea să guverneze cu o parte din Blocul ACUM și o asemenea combinație este posibilă pentru o perioadă scurtă de timp, „care ar trebui să fie folosită pentru dezarmarea totalmente a Partidului Democrat și pentru a-l scote din joc, mai ales pe liderul democrat”. În opinia sa, doar această idee ar putea să-i determine pe unii reprezentați ACUM să meargă la o combinație care la prima vede pare sinucigașă pentru ei, din punct de vedere politic. „Probabilitatea unei asemenea combinații nu este mare, dar ea nu poate fi exclusă”, a mai spus Anatol Țăranu.

Anatol Țăranu afirmă că actuala campanie electorală este prima în istoria Republicii Moldova când mesajul unionist a sunat distinct și foarte clar. „S-a mai vorbit de unionism și în alte campanii electorale dar într-o formă mai voalată. De data asta însă, de la mai multe paliere și din partea a mai mulți actori electorali. Acest lucru vorbește despre faptul că partida unionistă pe scena politică moldovenească s-a afirmat chiar dacă în această campanie electorală nu a fost capabilă să vină cu un proiect electoral bine așezat și credibil. În această campanie electorală unioniștii nu vor avea mare succes electoral, dar este important că mesajul lor a devenit unul oficial pentru campanie. În rest, se poate spune că este ultima dată când unioniștii nu vor participa într-un mod direct și influent la formarea următoarei guvernări, toate următoarele guvernări din Republica Moldova nu vor putea să aibă loc fără participarea factorului unionist, pentru că este ultima campania electorală dintr-un anumit ciclu politic pentru istoria politică a Republici Moldova. Bănuiesc că după această campanie vom intra într-o perioadă politică nouă pe care încă nu risc s-o definesc foarte clar, dar vechile și epuizatele resurse de dezvoltare a societății noastre nu mai sunt valabile. Fără a ieși la un nivel calitativ nou, societatea moldovenească nu poate să se miște” a spus analistul politic.

Dezbaterea „Alegeri 2019: Scenarii post-electorale în viziunea experților în politologie, sisteme electorale și sociologie” face parte din ciclul de dezbateri publice desfășurate de către Agenția de presă IPN în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
6,07
Cer senin
Umiditate:87 %
Vint:2,57 m/s
Sun
6
Mon
9
Tue
12
Wed
15
Thu
12
Arhivă Radio Chișinău