Efectele încălzirii globale se anunță mult mai grave decât s-a prevăzut. Există și un termen limită pentru reducerea poluării

  • 18 Septembrie 2019 14:55
Efectele încălzirii globale se anunță mult mai grave decât s-a prevăzut. Există și un termen limită pentru reducerea poluării

Un studiu al cercetătorilor francezi arată că efectele încălzirii globale se anunță mult mai grave decât s-a prevăzut până acum, dacă omenirea nu va face eforturi reale să le contracareze. Există și un termen limită pentru reducerea poluării anunțat de specialiști, transmite rador.

Canicule din ce în ce mai severe, restricții la consumul de apă, secete care vor face tot mai dificilă cultivarea plantelor și creșterea animalelor, orașe asfixiate de căldură și de noxe, o viață la care puțini vor fi capabili fizic și psihic să se adapteze.

Acesta este cel mai pesimist scenariu pentru viitor, dacă societatea umană va căuta doar creșterea economică rapidă și va continua să ardă energii fosile. Temperatura medie globală va crește cu 6,5 până la 7 grade până în 2100, arată raportul la întocmirea căruia au lucrat aproximativ 100 de cercetători și ingineri de la Centrul Național de Cercetări Șțiințifice, Comisia pentru Energie Atomică și Meteo France.

Estimarea anterioară, făcută în 2014, pentru aceleași condiții economice era cu 4,8 grade mai mult față de perioada preindustrială. Pentru a încetini această tendință, raportul indică o singură soluție: întreaga planetă să facă eforturi concertate de reducere a poluării și de protejare a biodiversității pentru a limita creșterea temperaturii cu doar două grade, așa cum s-au angajat aproape 200 de țări, în 2015, prin acordul de la Paris.

Acest obiectiv nu poate fi atins decât dacă, până în 2060, se reduc emisiile de dioxid de carbon până la nivelul la care ele pot fi absorbite integral de plante, așa-numita neutralitate carbon, perspectivă care în acest moment pare aproape imposibil de realizat.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: BIZNEWS cu Corneliu Rusnac
Meteo Chișinău
13,24
Cer senin
Umiditate:38 %
Vint:4,63 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
7
Tue
10
Wed
13
Arhivă Radio Chișinău