Educația pentru sănătate a tinerilor, promovată în 15 școli

  • 05 August 2019 16:14
Educația pentru sănătate a tinerilor, promovată în 15 școli

În lunile august și septembrie, 15 școli din raioanele Cahul, Orhei, Rezina, Fălești și Ungheni vor desfășura mai multe acțiuni care au scopul de a promova educația pentru sănătate a tinerilor, transmite IPN.


Într-un comunicat de presă al Fondului Națiunilor Unite pentru Populație Moldova (UNFPA), se arată că cele 15 instituții de învățământ vor beneficia de mini-granturi pentru promovarea educației pentru sănătate în comunitatea lor.

„Începând cu anul 2018, în total, 37 de localități din aceste raioane participă în cadrul Programului UNFPA de promovare a educației pentru sănătate a tinerilor, realizat în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, A.O. Parteneriate pentru Fiecare Copil și Centrul Educațional PRO DIDACTICA”, se precizează în comunicat.

Activitățile presupun mobilizare comunitară pentru promovarea educației pentru sănătatea tinerilor. Acestea vin să susțină campania „Educația pentru sănătate-dreptul meu, alegerea mea”, lansată anul trecut și continuată în 2019.

Un club de dezbateri tematic va avea loc la Frăsinești, Ungheni, iar expoziții de desene, teatru social, flash-mob-uri, zugrăvirea spațiilor publice etc. vor fi organizate și în celelalte 14 localități.

„Educația pentru sănătate” este o disciplină opțională și se predă elevilor din clasele I-XII-a în baza solicitării. În anul de studii 2018 – 2019, peste 19 mii de adolescenți au solicitat să învețe această disciplină, ceea ce constituie 10% din numărul total de adolescenți care au nevoie de astfel de informații.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-6,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
5
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău