Ed Sheeran, guest star în al șaptelea sezon din "Game of Thrones"

  • 13 Martie 2017 11:20
Ed Sheeran, guest star în al șaptelea sezon din

Starul pop britanic Ed Sheeran va fi guest star în al șaptelea sezon al serialului HBO "Game of Thrones", a indicat duminică presa locală, scrie Agerpres.

Anunțul a fost făcut la festivalul South by Southwest (SXSW), din Austin, Texas, în timpul unei dezbateri la care au participat creatorii producției, David Benioff și DB Weiss, și starurile Maisie Williams și Sophie Turner, a relatat revista Variety.

"De ani de zile încercăm să îl aducem pe Ed Sheeran în serial, pentru a o surprinde pe Maisie, iar în acest an am reușit în cele din urmă ", a declarat Benioff, potrivit aceleiași publicații, care precizează că Williams este o mare fană a artistului.

Serialul are o istorie bogată de guest staruri, printre acestea figurând membrii trupei Coldplay, dar și islandezii de la Of Monsters and Men și Sigur Ros.

Un purtător de cuvânt HBO a precizat că Sheeran va apărea în celebra producție, fără a oferi alte detalii. De altfel, cântărețul a părut să confirme la rândul său informația pe Twitter, postând un link la articolul din Vanity Fair.

Al șaptelea sezon al "Game of Thrones" este programat să înceapă la data de 16 iulie.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
13,85
Cer senin
Umiditate:59 %
Vint:2,57 m/s
Sun
14
Mon
15
Tue
15
Wed
13
Thu
11
Arhivă Radio Chișinău