Economii de milioane de dolari pentru mediul de afaceri după reducerea numărului de acte permisive
-
22 Mai 2018 11:23
Reforma prin care a fost redus numărul actelor permisive, pe care Guvernul a promovat-o pe parcursul anului trecut, aduce oamenilor de afaceri economii de peste 12 milioane de dolari anual. Concluzia aparține experților Corporației Financiare Internaționale din cadrul Grupului Băncii Mondiale, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al Guvernului, economiile au fost posibile datorită reducerii numărului de acte permisive, cât și procedurilor de eliberare a acestora. După punerea în aplicare a soluțiilor de ghișeu unic național, adică solicitarea la distanță, într-un singur punct, a tuturor actelor permisive necesare agentului economic, cheltuielile mediului de afaceri se vor reduce și mai mult.
Până la reformă, reprezentanții mediului de afaceri aveau cheltuieli enorme pentru obținerea celor 416 acte permisive. După reformă, Nomenclatorul actelor permisive conține 152 de poziții și este divizat în trei componente: licențe, autorizații și certificate.
Adițional, au fost aprobate principii noi care limitează abuzurile din partea organelor emitente de acte permisive și exclud dreptul autorităților de a respinge fără motiv cererea de obținere a actului permisiv depusă de agentul economic. În același timp, au fost introduse sancțiuni suplimentare pentru funcționarii care admit abuzuri în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Reforma actelor permisive a fost realizată cu participarea Consiliului Economic, a Ministerului Economiei și Infrastructurii și cu suportul experților Corporației Financiare Internaționale din cadrul Grupului Băncii Mondiale.